Un angajat al FRF trage un semnal de alarmă: „Stăm pe un butoi cu pulbere!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marcel Puşcaş, director de dezvoltare al FRF, susţine că forul condus de Răzvan Burleanu se confruntă cu câteva probleme de natură legislativă, care ar putea instaura haosul în instituţia ce conduce fotbalul românesc.

Conducerea Federaţiei Române de Fotbal va afla pe 6 mai dacă este validată de instanţă, după alegerile din 5 martie, când Răzvan Burleanu a fost ales preşedinte. AJF Giurgiu a depus o contestaţie în urmă cu mai bine de o lună prin care a contestat validitatea acestor alegeri, iar Tribunalul Bucureşti urmează să se pronunţe în acest caz.

Motivul de mai sus, coroborat cu faptul că FRF are probleme juridice din cauza statutelor şi regulamentelor neclare (vezi cazul CSU Craiova, echipă care nici acum nu ştie dacă poate promova în Liga 1) transformă forul condus de Răzvan Burleanu într-o instituţie vulnerabilă în faţa legii.

Această situaţia a fost recunoscută inclusiv de directorul de dezvoltare al FRF, Marcel Puşcaş: "Marea problemă a momentului este de natură juridică. Pe fond, lucrurile sunt destul de grave şi, în acest moment, orice decizie e atacabilă de orice oficial de la cluburi, arbitri, impresari, jucători, cu şanse reale de câştig. Sincer, Federaţia stă acum pe un butoi cu pulbere din mai multe motive legislative", a precizat Puşcaş pentru gsp.ro.

Mai mult decât atât, fostul jucător al Stelei pune la îndoială competenţa celor care lucrează în federaţie la realizarea noilor statute şi regulamente. "Legea privind federaţiile nu e corelată cum trebuie cu legea sportului şi statutele şi regulamentele FRF. Apoi, la noul statut lucrează acum, din păcate, oameni care au mai făcut fix acelaşi lucru şi în trecut şi au făcut-o prost. Asta e realitatea şi nu trebuie să ne ascundem după deget dacă vrem să ieşim la liman cu fotbalul românesc, aşa cum ne-am propus!", a semnalat Puşcaş. 

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite