UEFAntasticii Stelei din 2006 au terminat pe locul doi turul la mini-fotbal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campionatul de minifotbal Victory Cup are un lider detaşat în Liga I după terminarea primei pârţi a campionatului.

Cu un parcurs remarcabil, cu 13 victorii din 13, Ludicom Sport se află la opt puncte distanţă de Pronostic Sportiv, formaţia lui Ghionea şi Petre Marin. După acest tur de campionat, în cele trei serii din liga secundă cele mai mari şanse de a promova direct în primul eşalon le-au cei de la Specialii (Liga a 2-a C), echipa compusă din mai mulţi jurnalişti, şi Young Boys (Liga 2A).

Spectacolul fotbalistic este la el acasă pe Smart Arena din zona Militari, acolo unde se înfruntă în campionatul de minifotbal pentru amatori cele 65 de echipe înscrise în acest sezon la Victory Cup. Până în acest moment în primele două ligi s-au scurs 13 etape, iar în cea de a treia doar cinci. Cea mai constantă formaţie, dar şi cea mai valoroasă după prima parte a sezonului în prima ligă este Ludicom Art. Liderul, al cărui manager-jucător este Marin Vasile, şi care îl are în componenţa sa şi pe cel care l-a impresionat până şi pe marele Neymar, în vara trecută, Silviu Radu, se află la opt puncte în faţa echipei la care evoluează, Petre Marin, Ghionea, Paraschiv, Bogdan Pătraşcu sau Stelian Stancu. ”EUROfantasticii” mai au însă timp să recupereze pentru că au mai rămas alte 13 etape de disputat. 

În Liga a doua, Specialii, formaţia la care evoluază mai mulţi jurnalişti, este printre cele mai constante în acest sezon, alături de Young Boys. La Specialii liderul echipei este Nicolae Constantin, un fost fotbalist care a făcut istorie pentru Rapid în sezonul 2005-2006, atunci când formaţia lui Răzvan Lucescu a ajuns până în sferturile Cupei UEFA. Spre deosebire de sezoanele anterioare, în această ediţie la Victory Cup, toate meciurile sunt filmate şi transmise integral pe youtube.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite