Tricolorii calcă pe istorie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stadionul "De Kuip" a găzduit 10 finale de cupe europene. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, naziştii au dorit să dărâme arena pentru a folosi materialele de construcţie

Stadionul "De Kuip" a găzduit 10 finale de cupe europene. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, naziştii au dorit să dărâme arena pentru a folosi materialele de construcţie

Meciul cu Olanda îi aduce pe elevii lui Victor Piţurcă pe una dintre arenele legendare ale Europei.

Terminat în 1937, "Stadion Feyenoord", poreclit "De Kuip" (în traducere, cada, din cauza formei sale), le prieşte olandezilor, care au câştigat două finale de cupă europeană aici: în 1972, Ajaxul lui Johan Cruyff a reuşit o victorie istorică, cucerind Cupa Campionilor după 2-0 în faţa temutei din acea vreme Internazionale Milano, în timp ce Feyenoord, acum cinci sezoane, a dispus de Borussia Dortmund cu 3-2.

De Kuip a fost terminat în 1937, deşi s-a jucat fotbal încă din 1913, şi este, alături de Amsterdam ArenA, unul dintre stadioanele preferate ale naţionalei de fotbal a Olandei. De altfel, tricolorii au pierdut chiar pe acest stadion în urmă cu doi ani, în preliminariile pentru CM din Germania. Ridicat după modelul stadionului londonez Highbury, "De Kuip" este considerat unul dintre cele mai moderne arene europene. Astfel, el a devenit la rându-i model pentru alte arene, printre altele şi pentru cea mai mare a Europei, Nou Camp, din Barcelona.

Printre numeroasele facilităţi, arena din Rotterdam găzduieşte o serie de restaurante pentru suporterii lui Feyenoord, dar şi un muzeu, numit "Casa Istoriei". "De Kuip", care a fost gazda până acum a peste 160 de meciuri internaţionale, a fost la un pas de a rata asemenea evenimente.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, germanii, care ocupaseră oraşul, au decis să dărâme arena, pentru a folosi materialele de construcţie. Din fericire, nemţii n-au mai apucat să-şi pună în practică planul, iar în acest moment stadionul a fost declarat de autorităţile locale monument al oraşului.

Gazdă populară şi pentru concerte

Cu 51.137 de locuri, stadionul lui Feyenoord s-a transformat într-un loc de întâlnire pentru artişti. Din 1978, a găzduit concertele unor cântăreţi precum Bob Dylan şi Eric Clapton. În ultimii ani, pe această arenă au concertat Rolling Stones, Pink Floyd, U2, Michael Jackson, Dido, Guns N'Roses, Genesis şi Dire Straits.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite