Tineri şi liniştiţi / Liga I are cei mai „cruzi“ antrenori din primele 15 campionate ale Europei
0Doar de la începutul sezonului, după opt etape, media de vârstă a antrenorilor din Liga I a scăzut cu 3,7 ani! La puţin peste 41 de ani, am ajuns să avem cei mai „cruzi“ tehnicieni din primele 15 campionate ale Europei.
Dinamo i-a arătat duminică uşa lui Gigi Mulţescu (61 de ani), veteranul Ligii I, iar luni l-a prezentat pe „puştiul“ Flavius Stoican (36 de ani).
„Înţeleg că e cel mai tânăr antrenor din Liga I. Nu cred că e cazul să intrăm prea mult în detalii ce îl recomandă ca şi antrenor la Dinamo, dar una dintre ele ar fi că a fost sub bagheta domnului Mircea Lucescu o bună bucată de vreme şi a asimilat şi învăţat multe lucruri“, l-a prezentat Ionuţ Negoiţă, acţionarul principal al lui Dinamo, pe Stoican. Adică antrenorul cu cel mai slab C.V. din istoria lui Dinamo (cu experienţe la Chindia şi Mioveni, plus Dinamo II). Şi cel mai prost plătit, 1.000 de euro pe lună.
Tot duminică, FC Braşov a renunţat la Aurel Ţicleanu (54 de ani), neînvins în cele trei partide pe care le-a condus. „Regret că am fost nevoit să plec, dar ce ar trebui să faci atunci când patronul vine la finalul partidei şi îţi spune că eşti liber? Îmi place să lucrez undeva unde sunt dorit, nu să stau cu teamă că patronul este nemulţumit“, a comentat Ţicleanu. Înlocuitorul său? Alexandru Pelici (39 de ani), demis de la divizionara secundă Metalul Reşiţa. „Nici acum nu ştiu de ce m-au ales“, au fost primele cuvinte ale lui Pelici la numirea la Braşov.
Va avea timp să înţeleagă. Veteranii şi antrenorii cu personalitate nu mai rezistă în Liga I, dominată în acest moment de antrenori tineri, slab plătiţi, mulţi dintre ei doar pe post de decor. Marionete în mâinile finanţatorilor. Iar trendul este alarmant.
OPT ETAPE, ŞAPTE DEMITERI, ANTRENORI MAI TINERI
În acest moment, media de vârstă a antrenorilor din Liga I este de 41,2 ani. La începutul sezonului era de 44,9 de ani! Asta pentru că malaxorul demiterilor s-a pus rapid în mişcare. Avem deja şapte „decapitări“ după primele opt etape, iar Ganea e şi el ca şi plecat. Ilie Stan (Vaslui), Mircea Rednic (CFR Cluj), Adrian Szabo (FC Braşov, Aurel Ţicleanu), Nicolae Manea (Corona), Cătălin Anghel (Viitorul) şi Gigi Mulţescu (Dinamo). Mulţi dintre ei experimentaţi, precum Rednic, Mulţescu, Manea sau Ţicleanu. Iar după ce-au eliminat „veteranii“, finanţatorii s-au îndreptat spre tineri.
VINE ŞI TRICĂ?
Dacă pentru Hagi înlocuirea lui Cătălin Anghel (38 de ani) cu Bogdan Argeş Vintilă (39 de ani) nu schimbă datele problemei, iar cazurile Stoican şi Pelici au fost prezentate mai sus, e de sesizat şi ce s-a întâmplat la Vaslui sau Corona. La echipa moldavă, Ilie Stan (45 de ani) a fost înlocuit de Ionuţ Moşteanu (38 de ani), un tehnician anonim, care a pregătit juniorii la Inter Gaz şi Sportul şi a fost secundul lui Cârţu la CFR Cluj, Panduri sau Poli Iaşi. Iar braşovenii, care au început cu Nicolae Manea campionatul (59 de ani), îl au acum pe bancă pe „Jerry“ Gane (41 de ani), care nu s-a remarcat, ca antrenor, deocamdată.
Plus că şi rocada Rapid-Chiajna a dus la ieşirea lui Marian Rada din scenă (53 de ani) şi intrarea lui Ionuţ Chirilă (47 de ani). Iar media de vârstă a tehnicienilor din Liga I poate fi redusă în perioada următoare.
Petre Grigoraş (48 de ani) este „pe cracă“ la CFR Cluj, iar Eugen Trică (37 de ani) are telefonul deschis la orice oră pentru Arpad Paszkany.
Liga I
ANTRENOR (ECHIPĂ) VÂRSTĂ
Cristi Pustai (Panduri) 48
Petre Grigoraş (CFR Cluj) 48
Ionuţ Chirilă (Chiajna) 47
Vasile Miriuţă (Ceahlăul) 45
Cristi Popovici (FC Botoşani) 43
T. Selymeş (S. Năvodari) 43
Daniel Isăilă (Astra) 41
Bogdan Vintilă (Viitorul) 41
Ionel Gane (Corona) 41
Vali Velcea (ACS Poli) 40
Cristi Dulca (Gaz Metan) 40
Ionel Ganea („U” Cluj) 40
Alexandru Pelici (FC Braşov) 39
L. Reghecampf (Steaua) 38
Ionuţ Moşteanu (FC Vaslui) 38
Cosmin Contra (Petrolul) 37
Ionuţ Badea (Oţelul) 37
Flavius Stoican (Dinamo) 36
Medie de vârstă 41,2
EUROPA
În acest moment, după rezultatele bune din tururile preliminare ale cupelor, România a urcat pe locul 15 (în iunie, campionatul nostru era pe locul 22). Din punct de vedere al vârstei antrenorilor avem însă cei mai tineri antrenori, un veritabil record în Europa. Cel mai apropiat, din acest punct de vedere este campionatul austriac, cel care acum e chiar în faţa noastră, cu o medie de 44,2 ani. În „Big 5“, primele cinci campionate ca valoare, media de vârstă a tehnicienilor variază însă între 45,5 (Germania) şi 49,1 (Anglia).
Top ligi Media de vârstă
(coef. UEFA)
1. Spania 46,1
2. Anglia 49,1
3. Germania 45,5
4. Italia 49,1
5. Portugalia 44,3
6. Franţa 48,8
7. Rusia 49
8. Olanda 48,2
9. Ucraina 53,3
10. Belgia 47,2
11. Turcia 48,2
12. Elveţia 46,2
13. Grecia 49,9
14. Austria 44,2
15. ROMÂNIA 41,2