Tineretul, egal cu Bulgaria

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Naţionala de tineret a României a disputat, la Mogoşoaia, un meci-test cu reprezentativa similară a Bulgariei, partida terminându-se nedecis, 0-0. "A fost un test util, în care m-am edificat în

Naţionala de tineret a României a disputat, la Mogoşoaia, un meci-test cu reprezentativa similară a Bulgariei, partida terminându-se nedecis, 0-0. "A fost un test util, în care m-am edificat în privinţa potenţialului jucătorilor. Unii dintre ei s-au descurcat bine, de la alţii mă aşteptam la mai mult", a declarat antrenorul Emil Săndoi, aflat la primul meci al său pe banca tricolorilor. La partidă au asistat şi mai mulţi reprezentanţi ai FRF.
"Au fost multe pase greşite, jocul nu a mers cum trebuie, dar până la prima întâlnire oficială sper ca echipa să-şi revină. Le-am spus că au o şansă mare să se califice, însă totul depinde de ei. S-a văzut că unii jucători de la Sportul nu sunt pregătiţi, pentru că ei încă nu au început campionatul", a spus directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu. Primul meci din preliminariile CE de tineret se va disputa pe 16 august, în compania Irlandei de Nord.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite