Timişoara şi-a luat adio de la Cupă
0
Cupa României e prilej de testat fotbaliştii care au evoluat mai puţin.
Până şi ploieştenii au folosit mai multe rezerve. Miron, Chiţu sau Gheorghe Vasile au fost câteva dintre numele care s-au înfruntat în primul meci al zilei de ieri. Singurul lucru care a dinamitat o partidă făcută parcă să fie anostă a fost dorinţa rezervelor de a demonstra că pot şi ele să prindă primul unsprezece.
Totuşi, al doilea portar al timişorenilor, Taborda, a gafat încă din minutul 6, când a fost învins de fostul „câine” Osvaldo Miranda. Cu gândul la confruntarea cu Steaua, bănăţenii au continuat să fie timizi, însă au reuşit să marcheze contrar cursului jocului prin Parks şi să menţină acest rezultat până la finalul celor 90 de minute.
În prelungiri, tot un fost dinamovist, Georgian Păun, i-a taxat pe indolenţii elevi ai lui Sabău, însă Miron a ţinut să dovedească de ce este rezerva lui Cristi Munteanu în Liga I şi i-a oferit o minge pe tavă lui Vrsici. Slovenul a punctat simplu pentru 2-2, ducând meciul la penalty-uri, acolo unde goal-keeper-ul Astrei s-a revanşat şi a reuşit să-şi ducă echipa în sferturile competiţiei.























































