Tenisul românesc, în derivă: De ce s-a pierdut suma de două milioane de euro într-un an şi jumătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fetele de la Fed Cup se pregătesc de semifinala cu Franţa la Rouen (20-21 aprilie), însă rezultatele bune din ultima perioadă n-au nicio legătură cu vreo strategie a federaţiei.

De altfel, începând din noiembrie 2017, Federaţia Română de Tenis (FRT) se confruntă cu o criză prelungită.

Pe scurt, George Cosac a câştigat un nou mandat, dar apoi Tribunalul Bucureşti a anulat Adunarea Generală în care Cosac a fost reales din cauza mai multor nereguli. Nici până în ziua de astăzi, FRT n-a reuşit să-şi lămurească situaţia, aşa că a pierdut finanţarea din partea Ministerului Tineretului şi Sportului.

Astăzi, ar fi trebuit să aibă loc o nouă Adunare Generală, însă acţiunea s-a anulat, deoarece nu s-a îndeplinit cvorumul. După acest ultim eşec, George Cosac a avut un discurs dur.

Ce a spus?

*Au fost prezente 33 de cluburi, dar unul dintre reprezentanţi a fugit (n.r. - Mihai Buzărnescu, tatăl Mihaelei, care a reprezentat liceul Mircea Eliade), acuzând probleme medicale, probabil să nu se facă cvorum. Îmi pare rău pentru el, că e persoană publică. Din păcate, Ministerul nu a fost de acord că 8 dintre cele 54 de cluburi fondatoare nu mai au de foarte mulţi ani activitate. Astfel că n-am întrunit cvorumul de 36 de cluburi şi Adunarea Generală va fi reprogramată în 30-45 de zile.

*Noi sperăm ca cele care au boicotat, astăzi, această Adunare Generală să revină la intenţii mai bune şi împreună să ducem mai departe această federaţie. Astăzi, pentru că au fost 32 de membri prezenţi, deci mai mult decât 50%+1, majoritatea a hotărât să mai convocăm în termenul stabilit în statut încă o Adunare Generală Extraordinară.

*Mergem mai departe cu tot boicotul şi cu toate ameninţările. Federaţia Română de Tenis a pierdut din finanţare în acest an şi jumătate undeva la două milioane de euro. Ca să nu mai punem prejudiciul de imagine. Ce se întâmplă astăzi e un lucru extrem de grav.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite