TENIS: Rafael Nadal îşi reia antrenamentele săptămâna viitoare
Tenismanul spaniol Rafael Nadal, fostul lider al clasamentului ATP, care nu a mai disputat niciun meci după eliminarea sa de la Roland Garros, din cauza unei tendinite la genunchi, a anunţat că îşi va relua antrenamentele săptămâna viitoare, intenţionând să participe la turneul Masters 1000 de la Montreal (Canada), programat la începutul lunii august.
'Aştept cu nerăbdare să mă antrenez din nou şi să fac ceea ce îmi place cel mai mult: să joc tenis', a precizat Nadal pe site-ul său internet, după ce a efectuat o serie de teste medicale la Barcelona.
'Turneul de la Montreal (pe care l-a câştigat anul trecut) este important şi să sper fiu prezent şi în formă. Până atunci, trebuie să mă refac complet şi să mă pregătesc cât mai bine', a adăugat campionul olimpic en titre.
Nadal îşi va relua antrenamentele în mod progresiv, începând de luni, iar în cazul în care lucrurile vor decurge bine va fi prezent pe 8 august la startul turneului de la Montreal.




















































