Tenis: Irina Begu s-a calificat în turul al doilea la Roma (WTA)

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Irina Begu s-a calificat în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, joi, după ce a învins-o pe spaniola de origine slovacă Rebeka Masarova cu 5-7, 6-3, 6-4.

Irina Begu. FOTO: Arhiva Adevărul
Irina Begu. FOTO: Arhiva Adevărul

Meciul fusese întrerupt, miercuri seara, din cauza ploii, înaintea setului decisiv. Masarova (24 ani, 104 WTA) a câştigat primul set cu 7-5, după ce Begu a avut 5-2, ratând şi patru mingi de set. Begu (33 ani, 161 WTA) a revenit şi s-a impus cu 6-3 în actul secund.

În decisiv, Masarova a început mai bine şi a condus cu 3-1, dar Begu a reuşit să revină şi a egalat, 3-3, iar la 4-4 a izbutit un break capital, încheind conturile pe serviciul său, cu 6-4, după două ore şi 50 de minute de joc efectiv.

Masarova, venită din calificări, a comis 9 duble greşeli, în timp ce Begu a încheiat cu 4 aşi şi 5 duble greşeli, românca salvând 13 din cele 16 mingi de break ale adversarei.

Begu şi-a asigurat un cec de 16.965 de euro şi 35 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe kazaha Elena Rîbakina, numărul patru mondial. Irina a câştigat singura sa confruntare de până acum cu Rîbakina (24 ani), în 2017, în primul tur la Moscova, cu 6-1, 3-6, 6-3.

În programul de joi figurează alte trei românce, care vor evolua în turul secund.

Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 28, o va înfrunta pe cehoaica Brenda Fruhvirtova, Ana Bogdan va juca împotriva alte cehoaice, Marketa Vondrousova, a şasea favorită, iar Jaqueline Cristian, intrată pe tabloul principal ca ''lucky loser'', după retragerea cehoaicei Barbora Krejcikova, o va întâlni pe rusoaica Elina Avanesian.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite