TENIS: Guillermo Coria şi-a anunţat retragerea

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Argentinianul Guillermo Coria, al treilea jucător de tenis al lumii în anul 2004, care a câştigat nouă turnee ATP în cursul carierei, şi-a anunţat retragerea din activitatea sportivă, la 27 ani, informează agenţia EFE.

"Am decis să renunţ la tenis. Mă gândeam la acest lucru de mai multe luni, iar acum sunt foarte fericit că am luat această hotărâre", a declarat Coria pentru postul de radio Continental din Buenos Aires.

"Am mai multe proiecte noi de care mă voi ocupa şi mi-am propus, totodată, să petrec cât mai mult timp alături de familie", a adăugat "Willy", care ocupă în acest moment locul 672 în ierarhia mondială. El a recunoscut că, începând din anul 2005, şi-a dorit din ce în ce mai puţin să joace tenis, dispărându-i pasiunea pentru acest sport.

Guillermo Coria, născut în provincia argentiniană Santa Fe, a disputat ultimul său meci oficial în urmă cu aproximativ o lună, la Bangkok, fiind învins în primul tur de israelianul Harel Levy. Argentinianul nu a mai câştigat nicio partidă din 18 mai 2008, când a reuşit să se impună în faţa canadianului Peter Polanski, în turneul de la Casablanca.

Cine este Guillermo Coria

Născut:  Argentina, Rufino
Data naşterii: 13 ianuarie 1982
Înălţime: 1.75 m
Greutate: 69 kg
Jucător profesionist din anul 2000
Anul în care s-a retras: 2009
Record la simplu:  216 victorii- 106 înfrângeri  
Numărul de titluri ATP: 9
Cea mai bună clasare: locul 3 în 2004
Rezultate la Marele Şlem: Roland Garros 2004, finalist
Bani câştigaţi din tenis: 5. 817. 486 $

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite