Telex din lumea fotbalului: Stancu, accidentare gravă. Ce a păţit, cât va sta pe tuşă şi ce meci va rata în luna martie
0
„Motanul“ traversa o perioadă excelentă în Turcia, însă luni a avut parte de un meci în care a părăsit terenul pe targă.
Stancu, ratează meciul cu Feroe - Bogdan Stancu a înscris pentru al treilea meci consecutiv la Genclerbirligi, în eşecul de pe teren propriu, 1-2 cu Eskisehirspor. „Motanul“ a punctat în minutul 7, dar a fost schimbat în minutul 69, după ce a suferit o fractură la încheietura mâinii din cauza unei căzături. Stancu a fost operat şi va lipsi şase săptămâni de pe teren, ceea ce înseamnă că va rata următorul meci al naţionalei din preliminariile Euro 2016, cel cu Insulele Feroe (29 martie). În acest sezon, Stancu a adunat 17 meciuri şi opt goluri în prima ligă turcă.
Contra, în grupele Ligii Campionilor - Cosmin Contra şi-a îndeplinit primul obiectiv la Guangzhou R&F, calificând echipa în grupele Ligii Campionilor Asiei pentru prima dată în istoria clubului. În play-off, elevii lui Contra s-au impus pe terenul celor de la Central Coast Mariners (Australia), scor 3-1. Astfel, Guangzhou R&F va juca în grupa F, alături de Gamba Osaka (Japonia), Seongnam (Coreea de Sud) şi Buriram United (Thailanda). În prima etapă, chinezii vor întâlni Gamba Osaka în deplasare (24 februarie).