Tătăruşanu, făcut cu ou şi cu oţet în Italia: presa l-a desfiinţat pentru o gafă mare. Chiricheş, moment fericit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tatarusanu

Portarul naţionalei a comis-o în ultima etapă, după care a fost pus la zid şi ironizat de mai multe publicaţii. În schimb, pentru Chiricheş runda intermediară a adus un gol important.

În Fiorentina – Crotone, scor 1-1, patru români s-au aflat în cele două loturi. 

Tătăruşanu a fost integralist la gazde, în timp ce Ianis Hagi a rămas pe bancă. La oaspeţi, locul 20 din 20 în Serie A, atacantul Adrian Stoican a bifat 72 de minute, însă portarul Valentin Cojocaru a fost rezervă. 

Partida s-a jucat pe o ploaie torenţială care a cauzat şi întreruperea jocului timp de 45 de minute.

Tătăruşanu a greşit la golul oaspeţilor şi a fost făcut praf în presa italiană. „Dacă şi-ar fi pus mănuşile pentru spălat vase ar fi făcut o treabă mai bună. N-a fost capabil să reţină o minge pe care a prins-o iniţial şi i-a făcut cadou golul lui Crotone. Evident, aceste gafe se pot întâmpla, însă majoritatea numai lui, se pare“, a scris „La Repubblica“.

Tătăruşanu a fost dezastruos, o gafă de boboc. Site-ul calcioweb.eu   Tătăruşanu a fost ca dintr-un film horror! Site-ul calciomercato.com  

Vlad Chiricheş e deja la al doilea sezon la Napoli, însă abia a ajuns la zece apariţii în Serie A. Dacă în stagiunea trecută a prins opt meciuri în campionat, acum el a fost folosit în două din cele zece etape.

Miercuri, el a fost integralist în Napoli – Empoli, scor 2-0, rezultat care a trimis formaţia gazdă pe locul 3, la patru puncte de liderul Juventus. Fundaşul de 26 de ani a avut o contribuţie importantă la victorie, stabilind scorul final din pasa lui Hamsik. Chiricheş a celebrat reuşita, ascunzând balonul sub tricoul de joc, iar după meci a explicat gestul său.

„Am ascuns mingea sub tricou pentru a-i dedica golul soţiei mele, Sabrina, care e însărcinată şi va naşte peste câteva săptămâni. Sunt fericit pentru golul marcat pentru că a venit la momentul oportun. Jocul nostru suferea în acele momente şi aveam nevoie de un gol care să risipească dubiile“, a afirmat Chiricheş.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite