Talentele trimise de Hagi în străinătate de la fragedă vârstă se întorc cu coada-ntre picioare. Farul caută să-i „vopsească”
0Vânduți în grabă de Gică Hagi (60 de ani) de la vârste fragede, jucătorii talentați de la academia din Ovidiu nu izbutesc să se impună în străinătate. A fost cazul lui Louis Munteanu (23 de ani), care n-a fost oprit de Fiorentina, iar acum, alte două nume caută un colac de salvare în Superligă sau prin vreun campionat obscur.

Pitu n-a făcut purici la francezi
Alexi Pitu, 23 de ani, mijlocaș ofensiv, tocmai a fost pus pe liber de echipa la care fusese legitimat în prima jumătate a anului, USL Dunkerque.
Între iulie 2024 și ianuarie 2025, Alexi Pitu a fost liber de contract. Până la urmă, jucătorul crescut în Academia „Gheorghe Hagi” și-a găsit angajament tot în liga a doua franceză, la USL Dunkerque.
Șase luni și doar 5 apariții mai târziu, Pitu a fost pus pe liber, deși mai avea contract două sezoane, până în 2027. „USL Dunkerque și Alexi Pitu au decis, de comun acord, să rezilieze contractul care îi lega. Mulțumim, Alexi, și mult succes pe viitor!”, a transmis clubul care a ratat la baraj promovarea în Ligue 1, prima divizie din Franța.
În lunile în care a fost sub contract cu Dunkerque, Pitu a jucat de numai 5 ori, un total de 122 de minute. El a ajuns în Franța în ianuarie 2023, când Girondins de Bordeaux l-a cumpărat de la Farul cu două milioane de euro. Transferul s-a dovedit a fi un eșec total pentru Bordeaux - Pitu nu s-a adaptat și a înscris doar un gol în 44 de apariții în anul și jumătate petrecut acolo.
Mazilu, gata de revenire
Un alt tânăr promițător aflat în criză este Adrian Mazilu (19 de ani, aripă dreapta), pe care Farul caută să-l împrumute de la Brighton. Atacantul s-a transferat de la clubul lui Gică Hagi la „pescăruși” în urmă cu doi ani, pentru 3 milioane de euro, dar nu a apucat să debuteze în Premier League.
A fost împrumutat la formația olandeză de primă ligă Vitesse Arnhem, unde a bifat doar 4 meciuri, bifând 21 de minute în campionat și alte 45 de minute în Cupa Olandei, ultimul său meci oficial datând din 7 aprilie 2024.
O accidentare la coapsă l-a ținut însă departe de teren nu mai puțin de 15 luni, perioadă în care a suferit două intervenții chirurgicale. Internaționalul de tineret a revenit la antrenamente abia în această vară, plecând în cantonament în Spania cu echipa sub 21 de ani a celor de la Brighton.
Acum, un milion de euro este cota lui Adrian Mazilu, în cădere evidentă, după ce, al finalul anului 2023, valora 2,5 milioane de euro, conform Transfermarkt.com.
Crescut la Academia Hagi și campion cu Farul Constanța în 2023, a strâns 46 de meciuri pentru alb-albaștri, trecându-și în cont 9 goluri și 4 pase decisive.
Metoda aplicată de Farul, de a-și repatria foștii jucători când aceștia au probleme (nu joacă), seamănă cu tactica adoptată în trecut de Dinamo. Antrenorul Ioan Andone s-a declarat la un moment dat scârbit de faptul că trebuie să „vopsească” diverși fotbaliști, impuși de impresari, pentru a putea fi revânduți.
Cel mai recent jucător „vopsit” este Louis Munteanu, care a „decolat” la CFR Cluj, dar mai rămâne să arate că are clasă europeană, în eventualitatea unui transfer extern.