Surpriză uriaşă: Lucescu la Dinamo Kiev! Românul va primi un salariu fabulos

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La un an şi jumătate după ce a încheiat socotelile cu naţionala Turciei, Mircea Lucescu (74 de ani) e pe cale să revină pe banca tehnică.

Iar destinaţia aleasă caracterizează perfect cariera lui „Il Luce“, care a pregătit formaţii rivale, în mai multe ţări. A fost la Dinamo şi la Rapid în România, la Galatasaray şi la Beşiktaş în Turcia, iar acum, după ce a scris istorie la Şahtior Doneţk, e pe cale să semneze cu marea rivală a formaţiei ucrainene, Dinamo Kiev! 

Joi, tehnicianul român s-a deplasat în capitala Ucrainei, cu un avion privat pus la dispoziţia sa de şefii clubului Dinamo. Ajuns la destinaţie, Lucescu a vizitat baza de pregătire a echipei şi a purtat ultimele negocieri, înainte de semnarea actelor. Potrivit informaţiilor din presă, românul va avea un salariu stagional de 3 milioane de euro şi va semna pe doi ani.

22 de trofee cu Şahtior!

Fotbalul ucrainean n-are secrete pentru Mircea Lucescu, care, în perioada 2004-2016, a făcut furori la Şahtior Doneţk, cucerind 22 de trofee! Acum, el e chemat la Kiev tocmai pentru a detrona fosta sa echipă din fruntea campionatului. Ultimele patru titluri în Ucraina au fost câştigate de Şahtior, cel mai recent triumf venind în urma cu câteva zile.

Dinamo Kiev va juca, sezonul viitor, în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, după ce s-a clasat pe 2 în recent încheiata ediţie a întrecerii interne.

UPDATE 15.08 - Potrivit jurnalistului Daniel Nanu, un apropiat al lui Mircea Lucescu, tehnicianul de 74 de ani a şi semnat cu Dinamo Kiev, durata contractului fiind de 3 ani. 

CITEŞTE ŞI:

Mircea Lucescu, prezentat la Dinamo Kiev: Primele reacţii după mutarea verii

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite