Surpriză în Grupa Roşie de la Turneul Campioanelor. După un meci plin de suspans, Bertens învinge liderul WTA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ashleigh Barty a pierdut al doilea meci jucat la Turneul Campioanelor în faţa jucătoarei care a înlocuit-o pe Naomi Oasaka, retrasă din turneu din cauza unei accidentări

Ashleigh Barty, locul I WTA, a fost învinsă de olandeza Kiki Bertens, locul 10 mondial, scor 3-6, 6-3, 6-4, marţi, în etapa a doua a Grupei Roşii. Kiki Bertens a ajuns pe tablou principal după retragerea japonezei Naomi Osaka, olandeza fiind prima rezervă a competiţiei.

Barty a început foarte bine partida, a avut 2-0 şi 5-2 în primul set, pe care şi l-a adjudecat cu 6-3, Jucătoarea din Australia a condus şi în setul secund 3-2 cu break, dar a pierdut următoarele 8 game-uri consecutive şi s-a văzut egalată la seturi şi condusă în decisiv cu 4-0. Revirimentul liderului clasamentului WTA s-a oprit la 3-4, Kiki reuşind să câştige următoarele 2 game-uri şi să obţină prima victorie la Turneul Campioanelor.

În celălalt meci al etapei a doua, tot astăzi. se întâlnesc Belinda Bencic (Elveţia), locul 7 WTA şi Petra Kvitova (Cehia), locul 6 WTA, ambele jucătoare fiind învinse în prima etapă.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite