Suporterii si-au aratat nemultumirea fata de Hagi prin bannere si scandari
Suporterii echipei Galatasaray prezenti, duminica, la meciul cu Kayserispor, scor 2-2, si-au aratat nemultumirea fata de faptul ca tehnicianul Gheorghe Hagi i-a acuzat ca i-au furat telefonul mobil
Suporterii echipei Galatasaray prezenti, duminica, la meciul cu Kayserispor, scor 2-2, si-au aratat nemultumirea fata de faptul ca tehnicianul Gheorghe Hagi i-a acuzat ca i-au furat telefonul mobil afisand bannere si scandand "Hagi, hotul!", a anuntat presa din Turcia. Potrivit cotidianului Hurriyet, Hagi si-a cerut scuze ulterior pentru modul cum a reactionat la sosirea la Kayseri, cand a crezut ca i-a fost furat telefonul, dar de fapt acesta se afla intr-un buzunar. "El a fost tinta protestelor suporterilor din cauza felului cum s-a comportat, fanii afisand cateva bannere. Tehnicianul roman le-a spus apropiatilor sai ca ii pare rau, iar conducerea clubului si-a exprimat, de asemenea, regretul in legatura cu incidentul de sambata", noteaza Hurriyet. Cotidianul Sabah scrie ca suporterii au fost extrem de nemultumiti de iesirea nervoasa a lui Hagi de la aeroport, mai ales ca "telefonul a fost gasit acolo unde trebuia sa fie, adica in buzunarul tehnicianului". "Fanii i-au raspuns antrenorului roman scandand: "Hagi, hotul!"", mentioneaza Sabah.



















































