Şunda a preluat cârma Ceahlăului
0Aurel Şunda a acceptat să pregătească echipa de fotbal Ceahlăul Piatra Neamţ până la finalul acestui sezon, după demiterea lui Florin Marin. "Am venit cu inima deschisă la Piatra Neamţ,
Aurel Şunda a acceptat să pregătească echipa de fotbal Ceahlăul Piatra Neamţ până la finalul acestui sezon, după demiterea lui Florin Marin. "Am venit cu inima deschisă la Piatra Neamţ, iar obiectivele propuse sunt perfect realizabile. Ceahlăul merită să rămână în Liga I. Cred că trebuie făcută o pregătire psihică şi morală în aceste două săptămâni de pauză", a precizat Şunda. Ceahlăul se află pe locul 15 în clasamentul Ligii I, primul retrogradabil, cu 22 de puncte.























































