Ştiri & actualitate
0
Americanul Michael Johnson, fost campion olimpic şi mondial la atletism, l-a sfătuit pe Usain Bolt , triplu medaliat cu aur la CM de la Berlin, să „reducă viteza“ anul următor.
„Bolt, e timpul să o laşi mai moale“
„Poate că e timpul ca el să încetinească. Fizic el poate alerga mult timp de acum încolo. Mental însă, iată o problemă. Este foarte greu ca un tânăr ca el să câştige tot şi să rămână motivat“, a scris cel care a fost deposedat de recordul mondial la 200 de metri de către Bolt.
Tadese a cucerit al patrulea titlu
Campion mondial la semimaraton din 2006, Zersenay Tadese (Eritreea) şi-a confirmat clasa câştigând şi ediţia din acest an de la Birmingham, în 59:35. Cristinel Irimia a ocupat locul 65, la 6:16 de învingător. La feminin s-a impus Mary Jepkosgei Keitany (Kenya), în 1h 06:36. Reprezentantele României, Alina Istudora (1h 14:01) şi Nuţa Olaru (1h 16:56) au terminat pe 35, respectiv pe 49.
Kozmus renunţă la competiţie
Câştigător al primului titlu olimpic din istoria Sloveniei, Primoz Kozmus a decis să renunţe la performanţă. Devenit şi campion mondial la aruncarea ciocanului, în august, la Berlin, acesta şi-a motivat decizia prin faptul că nu mai are nicio motivaţie: „Mi-am atins limitele. Chiar dacă se produce la nivel înalt stagnarea este dureroasă“, a scris el pe site-ul personal.























































