Știm semifinalele Euro 2024. Când și unde se joacă meciurile și cine are cele mai mari șanse de câștig

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spania - Franța este prima semifinală de la Euro 2024, care se joacă marți, de la ora 22.00, la Munchen. Miercuri, de la aceeași oră, pe stadionul din Dortmund, are loc partida dintre Anglia și Olanda.

Spania Euro 2024
Spania e văzută cu cele mai mari șanse de a se impune la Euro 2024. Foto PRO TV

Spania s-a calificat în semifinalele Euro 2024 după ce a trecut de țara gazdă, Germania, scor 2-1 după 120 de minute de joc. Golul decisiv a fost marcat de Mikel Merino târziu, în minutul 119. Franța a trecut în sferturi de Portugalia, după executarea loviturilor de departajare, după 0-0 în timpul regulamentar. Olanda este singura dintre cele patru semifinaliste care a obținut calificarea după 90 de minute. A fost condusă cu 1-0 de Turcia, dar a revenit și s-a impus cu 2-1.

Spania, creditată cu prima șansă la Euro 2024

Supercomputerul Opta a analizat șansele fiecărei dintre cele patru echipe naționale de a câștiga trofeul. Spania este cotată cu șanse de 32,17% să pună mâna pe trofeul Euro 2024. Franța ar avea șanse de 27,31% să câștige turneul final din Germania.

În ceea ce privește cealaltă semifinală, Anglia, care a jucat finala Euro 2020, este cotată cu șase de 26,59 să câștige trofeul. Olanda, care le-a eliminat pe România și Turcia pentru a ajunge în semifinale, are cele mai puține șanse la câștigarea trofeului, 13,93%.

Dintre cele 4 echipe care se bat pentru trofeul Euro 2024, Spania are cele mai multe victorii la Campionatul European. Ibericii s-au impus de 3 ori, în timp ce Franța are două trofee, iar Olanda unul singur. Anglia nu a câștigat niciodată turneul final continental.

Euro 2024, sferturi de finală

Vineri 5 iulie

Spania - Germania (Stuttgart) 1-1 (2-1 după prelungiri)

Portugalia - Franța (Hamburg) 0-0 (3-5 la lovituri de departajare)

Sâmbătă 6 iulie

Anglia - Elveția (Dusseldorf) 1-1 (5-3 la lovituri de departajare)

Olanda - Turcia (Berlin) 2-1

Euro 2024, semifinale

Marţi 9 iulie

Spania - Franța (Munchen, 22:00)

Miercuri 10 iulie

Anglia - Olanda (Dortmund, 22:00)

FINALA

Duminică 14 iulie

câştigătoarea meciului 49 - câştigătoarea meciului 50 (Berlin, 22:00)

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite