Ştiinţa Baia Mare a înscris o căruţă de puncte la Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Optimile de finală ale Cupei României la rugby au debutat astăzi, cu meciul de la Iaşi, dintre formaţia locală, Poli Agro Unirea, şi campioana en-titre, CSM Ştiinţa Baia Mare. Maramureşenii au obţinut o victorie concludentă, 74-0, cu care merg mai departe.

În această partidă, Eugen Apjok nu a putut conta pe Rădoi, Ciuntu, Macovei, Ursache, Dimofte şi Matei (toţi sunt accidentaţi), Eva (a plecat in Italia) şi Niacşu (la lotul naţional Under 19). Punctele au fost înscrise de Ene 4e, Bălan 2e, Cătună 2e, Roşca 1e, Gorun 1e, Buduşan 1e, 8t, 1lp. 

Sâmbătă, pe teren propriu, CSM va juca împotriva echipei Kecskemet (Ungaria), în Cupa Europei Centrale, competiţie pe care şi-a propus să o câştige.

Celelalte meciuri din "optimile" Cupei României se vor desfăşura după următorul program:

Mâine (joi, 21 octombrie), de la ora 11.00

BÂRLAD (stadion "Rulmentul"): Rugby Club - Steaua

Sâmbătă, 23 octombrie

PETROŞANI (stadion "Ştiinţa): Ştiinţa - Farul Constanţa

SUCEAVA (stadion "Unirea"): Bucovina - Dinamo Bucureşti

BUCUREŞTI (stadion "Parcul Copilului"): Griviţa - CSUA Arad

BUCUREŞTI (stadion "Studenţesc-Tei"): Sportul Studenţesc - Univ. de Vest Timişoara

TÂRGOVIŞTE (stadion UM): Arsenal - CS "U" Cluj

MANGALIA (stadion "Marina"): Callatis - CSM Bucureşti

Cu excepţia meciului din "Studenţesc-Tei", care începe la 11.00, şi a partidei de la Mangalia, programată la 14.00, celelalte jocuri se dispută de la ora 10.00.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite