Stele căzătoare: Trei monştri sacri ai tenisului au dispărut din clasamentele mondiale
0După mai bine de două decenii, asistăm la ieşirea de pe scenă a unor vedete uriaşe. Pentru că tocmai au dispărut din clasamentul mondial Roger Federer (40 de ani), Venus (42 de ani) şi Serena (40 de ani) Williams.
Se spune că un sportiv de performanţă se stinge de două ori: prima dată, când încheie socotelile cu activitatea competiţională, iar a doua oară, când trece în nefiinţă. Şi primul „deces“, cel sportiv, e al naibii de dureros. Şi greu de acceptat.
Exact asta se vede acum în cazul unor jucători fantastici din circuitele ATP şi WTA. Vorbim despre Federer şi surorile Williams. Cei trei joacă tenis, parcă de când e lumea. I-am urmărit de când eram copii şi acum, când suntem adulţi în toată firea, Roger, Venus şi Serena sunt tot acolo. Ce-i drept, îi vedem din ce în ce mai rar în turnee, iar acum tocmai au dispărut din clasamentele mondiale.
Toţi trei acumulaseră ultimele puncte la Wimbledon 2021. Atunci, „FedEx“ s-a oprit în sferturi, Venus în turul II, iar Serena a abandonat în timpul primului meci. Cum, între timp, au fost scăzute punctele pentru ediţia precedentă de la Wimbledon, cele trei vedete nu mai figurează în ierarhiile ATP şi WTA, actualizate după Wimbledon 2022.
Federer, discurs de retragere
Dacă surorile Williams au evitat să vorbească, răspicat, despre retragere, deşi cifrele lor sunt demne de două foste jucătoare – Venus are patru victorii din 2020 încoace, iar Serena are un singur meci de simplu în 2022, pierdut la Wimbledon -, în schimb, Roger Federer a admis că finalul carierei sale bate la uşă, după cum Adevărul a scris aici.
3 operaţii la genunchi a suferit Roger Federer, iar ultima dintre ele îl ţine pe tuşă de anul trecut.