Ştefan Nikolici va putea sărbători titlul cu numărul 24 de pe teren. Muntenegreanul revine de luni la antrenamentele Stelei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştefan Nikolici este gata să înceapă antrenamentele FOTO Răzvan Păsărică/Rpressport
Ştefan Nikolici este gata să înceapă antrenamentele FOTO Răzvan Păsărică/Rpressport

Cu toate că la începutul lunii martie, Ştefan Nikolici acuza dureri mari la genunchi în urma cărora a fost operat, muntenegreanul e gata să dea startul recuperării şi are toate şansele să sărbătorească titlul cu Steaua de pe teren.

„Nikolici se mai pregăteşte separat doar câteva zile. Însă, de luni el se va antrena normal cu restul lotului, iar în meciul cu Pandurii, de peste trei etape, sperăm să-l vedem şi pe teren“, a declarat unul dintre oficialii grupării din Ghencea pentru „Prosport“. Atacantul Stelei nu a putut evolua în „dubla“ cu Chelsea, suferind o accidentare chiar înainte de prima manşă a optimilor Europa League. 

Verdictul medicilor a fost ciupitură de menisc şi primele informaţii indicau revenirea lui Nikolici abia în vară, însă lucrurile curg în favoarea lui Laurenţiu Reghecampf în acest moment. Steaua este lider detaşat în Liga I, la 16 puncte distanţă de poziţionata secundă, Petrolul Ploieşti, şi ar putea adjudeca titlul cu numărul 24 încă din etapa XXIX, chiar înaintea meciului cu Dinamo.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite