Steaua şi-a definitivat lotul: trei jucători au părăsit clubul pe ultima sută de metri. Cine sunt şi de ce au plecat
0La câteva ore după ce Rusescu, Bourceanu şi Papp au fost prezentaţi, campioana a anunţat că renunţă la trei fotbalişti.
Steaua s-a întărit, aducând trei jucători aflaţi pe lista lungă a românilor care au eşuat în Europa. Au fost ultimele sosiri până în pauza de iarnă. Totodată, formaţia din Ghencea s-a despărţit de trei fotbalişti care ar fi avut şanse minime să joace sub comanda lui Costel Gâlcă în următoarea perioadă.
Cine sunt?
„Aldea, Grădinaru şi Florentin Pham-Huy Tien sunt cei trei jucători de care ne vom despărţi temporar. Cei trei sunt fotbalişti foarte buni, de nivelul Stelei, dar la lotul actual cei trei ar juca foarte puţin şi ar avea de pierdut. Aşa, îi vom împrumuta la echipe de ligă a doua şi chiar de Liga I, vor juca mult mai mult şi astfel le va creşte şi valoarea“, a declarat preşedintele Valeriu Argăseală la Digi Sport.
El a subliniat faptul că Steaua are lotul format până în iarnă: „Nu mai vine niciun jucător, am încheiat campania de achiziţii. Gâlcă e mulţumit de lot, are soluţii pentru toate compartimentele. Cât despre postul pe care va evolua Papp, aceste e fundaş central şi fundaş de bandă. A jucat şi pe stânga, dar foarte puţin. Oricum, acolo Gâlcă are deja trei soluţii: Latovlevici, Pârvulescu şi Toşca“.