Exportăm „rebuturi“ în Europa: cu ce pagube s-au ales cluburile din străinătate care au transferat jucători români

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la anul, Liga I se va reduce de la 18 cluburi la 14. Motivul oficial: nu mai sunt bani. O altă explicaţie ar suna însă aşa: nu mai sunt nici fotbalişti.

Criza valorică cu care se confruntă campionatul românesc, pe lângă cea financiară, e evidentă dacă ne uităm la situaţiile jucătorilor români care pleacă în străinătate în fiecare perioadă de mercato. 

În primul rând, mulţi fotbalişti au ajuns să viseze la contracte în ţări precum Azerbaidjan! Iar cei care prind, totuşi, angajamente în Occident ajung, de cele mai multe ori, pe băncile de rezerve. Apoi, urmează un alt pas firesc: împrumuturi în ligile inferioare ale ţărilor unde au ajuns sau, în cazuri mai fericite, în Liga I. 

Din păcate, de cele mai multe ori, fotbaliştii în cauză nici nu sunt deranjaţi de postura în care au ajuns. Se bucură că leafa merge, în condiţiile în care ei îşi păstrează salariile mari pe perioada împrumutului.

Astfel, se poate spune că Liga I s-a specializat în a exporta rebuturi în Occident. „Adevărul“ prezintă cele mai recente exemple în acest sens.   

Alibec, ca mingea de ping-pong

Aurelian Chiţu – Transferat vara trecută la Valenciennes pentru 780.000 de euro. A bifat şapte prezenţe în prima echipă a francezilor, încă două la formaţia secundă, după care a fost împrumutat la Giannina, în Grecia. Nici aici n-a rupt gura târgului: 58 de minute în trei meciuri! În această vară, Valenciennes a preferat să-i rezilieze contractul, iar mijlocaşul de 23 de ani a ajuns la Astra.

Denis Alibec – A fost minge de ping-pong între formaţiile din Italia şi cele din Liga I. În iulie 2009, Farul l-a vândut la Inter pentru 550.000 de euro. Proastă investiţie făcută de milanezi, dacă ne uităm la cât le-a fost de folos jucătorul de 23 de ani. Între 2009 şi 2014, Alibec a bifat 58 de minute pentru prima echipă a Inter-ului în Serie A. Bineînţeles, n-a petrecut toată această perioadă la Inter. A fost împrumutat, rând pe rând, la Mechelen (Olanda), Viitorul şi Bologna. Într-un final, în această vară, milanezii s-au hotărât să scape definitiv de Alibec, vânzându-l la Astra pentru 200.000 de euro.

Paul Papp – Printre ultimele lovituri date de Porumboiu în fotbal. A fost vândut la Chievo de la Vaslui, în iulie 2012, pentru 2.700.000 de euro. În schimbul acestei sume, italienii s-au ales cu un fundaş care a bifat 14 prezenţe în Serie A în două sezoane. În ianuarie 2014, Chievo l-a împrumutat pe Papp la Astra. Fundaşul a revenit în Italia, după ce a petrecut returul ultimului sezon la Giurgiu. N-a stat însă prea mult la Chievo, care l-a împrumutat, din nou, în Liga I, de această dată la Steaua.

„N-am jucat pentru că sunt român“

Alex Bourceanu – Era căpitanul Stelei şi titular în echipa naţională, atunci când a semnat cu Trabzonspor, în februarie 2014, pentru 1,4 milioane de euro. Deşi n-a ajuns la o forţă a campionatului Turciei, „Gladiatorul“ a fost trimis repede înapoi în România. În returul trecut, a bifat 12 prezenţe la Trabzonspor, după care s-a accidentat, ceea i-a îndemnat pe turci să-l înlocuiască în lot cu un mijlocaş apt de joc. Bourceanu va reveni la Trabzonspor după expirarea împrumutului său în Ghencea.

Raul Rusescu – Dintre toţi fotbaliştii români plecaţi din Liga I în ultimul an, i-ai fi dat cele mai mici şanse lui Rusescu să eşueze în Occident. Mai ales că a semnat cu Sevilla din postura de golgheter al campionatului românesc. N-a contat însă, aşa cum n-a contat nici faptul că spaniolii au achitat 2,4 milioane de euro în schimbul său. S-a spus că transferul s-a făcut peste capul antrenorului Unai Emery şi, de aceea, Rusescu a fost ignorat la Sevilla. Cert e că a prins doar 7 minute în tricoul andaluzilor în La Liga. Apoi, a venit primul împrumut, în Portugalia, la Sporting Braga (13 meciuri, 5 goluri în campionat). Lusitanii n-au activat însă clauza pentru un transfer definitiv, iar pentru Rusescu a urmat un al doilea împrumut, la Steaua.

Marius Alexe – În iulie 2013 a fost împrumutat la Sassuolo, în Serie A, pentru 550.000 de euro. Mutarea s-a făcut, întrucât jucătorul era disperat să plece de la Dinamo. Ajuns în Italia, Alexe a ajuns o rezervă, care a adunat 162 de minute în Serie A, înainte de a se accidenta. Sassuolo n-a activat opţiunea pentru un transfer definitiv, iar atacantul de 24 de ani a revenit la Dinamo.

Dan Nistor – Dorit de Steaua, mijlocaşul de 26 de ani a ales Evian în august 2013, fiind lăudat de lumea fotbalului românesc pentru că şi-a dorit să se afirme la un club din Occident. Din păcate, Nistor a rămas cu acele laude. A adunat 90 de minute la Evian II şi încă 124 de minute în prima echipă a francezilor în campionat. După cinci luni, în ianuarie 2014, Nistor a fost trimis în Liga I, de unde fusese luat, de la Pandurii. „Nu mi s-a dat nicio şansă să joc din cauză că sunt român“, a sunat explicaţia lui Nistor. Teoretic, mijlocaşul ar trebui să se întoarcă la Evian în iunie 2015, atunci când îi va expira cel de al doilea împrumut la Pandurii.

CITEŞTE ŞI:

*Steaua şi-a definitivat lotul: trei jucători au părăsit clubul pe ultima sută de metri. Cine sunt şi de ce au plecat

*Vulpea când nu ajungea la struguri zicea că sunt acri: cum şi-a explicat Paul Papp plecarea de la Chievo Verona

E un pas înapoi că se întorc aceşti jucători în Liga I. E o problemă şi pentru echipa naţională că nu s-au impus în Occident. Victor Piţurcă selecţioner România   Nu mă bucură revenirile lui Rusescu şi Bourceanu, Papp sau Chiţu pentru că asta denotă că n-avem valoare. Mircea Sandu fost preşedinte FRF   Jucătorii români nu se impun în Occident pentru că e o diferenţă de mentalitate, de pregătire, de abordare. Una destul de mare. Cosmin Olăroiu antrenor Al-Ahli Dubai

În Asia, românii iau români

Cam singurele campionate în care fotbaliştii plecaţi din Liga I se impun fără probleme sunt cele din Asia. Numai că şi acolo jucătorii români sunt transferaţi la cererea unor conaţionali. Pintilii e titular la Al-Hilal, unde e Reghecampf, iar Rădoi a fost transferat de Olăroiu la Al-Ahli.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite