Statuie pentru Ilie Năstase: Cine o ridică şi cum a comentat „Nasty“ ideea
0Primul lider ATP din istorie va primi un cadou special, în cinstea carierei sale stelare, în care a luat şi două titluri de Grand Slam, la simplu: la US Open (1972) şi la French Open (1973).
Dacă Rafael Nadal are deja o statuie la Roland Garros, după cele 13 titluri câştigate la French Open, statuia lui Ilie Năstase (74 de ani) e în lucru. Şi urmează să fie ridicată în România. Dezvăluirea a fost făcută chiar de „Nasty“ pentru prosport.ro. Iar fostul mare jucător a recunoscut că e încântat de cadoul pe care îl va primi din partea bunului său prieten, Ciprian Marica, fost jucător în echipa naţională.
Ciprian Marica a fost naşul cuplului Ilie Năstase - Ioana Simion, când cei doi s-au căsătorit. În plus, fostul fotbalist are afaceri cu primul lider ATP din istorie.
Ce a spus Ilie Năstase?
*Ştiu că statuia va fi realizată după o poză de-a mea pe care am făcut-o în Australia. Am înţeles că va avea o înălţime de 2,25 de metri.
*Cât o să coste, nu am întrebat, pentru că nu ar fi un gest tocmai elegant din partea mea să-l întreb pe Ciprian Marica astfel de informaţii sau cât a cheltuit pentru statuia mea.
*Este cadoul lui pentru mine şi nu pot decât să-i mulţumesc frumos.