SPUNEţI-VĂ PĂREREA
0Răspuns la întrebarea săptămânii: "Credeţi că Gheorghe Hagi are calităţi să devină un antrenor la fel de mare cum a fost ca jucător?"După părerea mea, antrenorul Hagi nu va avea
Răspuns la întrebarea săptămânii: "Credeţi că Gheorghe Hagi are calităţi să devină un antrenor la fel de mare cum a fost ca jucător?"
După părerea mea, antrenorul Hagi nu va avea niciodată rezultatele pe care le-a obţinut ca jucător. Între cele două meserii, pentru că şi fotbalul este o meserie, există mari diferenţe, se cer alte aptitudini, şi nu degeaba fotbalişti precum Pele, Maradona sau Platini, ca să dau doar câteva exemple, nici măcar nu şi-au încercat şansa în antrenorat. Hagi trăieşte încă din gloria pe care a câştigat-o în iarbă şi nimeni din preajma sa nu îndrăzneşte să-i atragă atenţia că nu este făcut pentru această meserie, de teamă să nu îl jignească. Nu l-a dat nimeni afară, a plecat singur, lăsând de fiecare dată treaba neterminată. Ca să fii un bun antrenor nu trebuie neapărat să dai bine în minge. Sunt obligatorii, în schimb, inteligenţa, răbdarea, capacitatea de a înţelege şi a te face înţeles. Toate astea îi lipsesc lui Hagi. Decât să ajungă să trăiască umilinţele prin care trece acum, mai bine s-ar ocupa doar de afaceri.
Cu stimă,
George Vasiliu (Timişoara)























































