Splendoare în iarbă: de ce City – Monaco a intrat în istoria Ligii Campionilor. Momentele-cheie ale unui meci de infarct

0
0

Ce se întâmplă când echipa inventatorului tiki-taka se întâlneşte cu cea mai ofensivă formaţie din Europa? Un meci istoric, aşa cum a fost cel dintre Manchester City şi Monaco pe „Etihad Stadium“.

„Cetăţenii“ au deschis scorul, dar au aflat repede cum de a reuşit Monaco să înscrie de 76 de ori în 26 de etape în prima ligă franceză. 

Ce-i drept, la scorul de 1-1, echipa lui Guardiola a fost dezavantajată grosolan de o decizie a arbitrului spaniol, Antonio Mateu. Acesta ar fi trebuit să dicteze penalty pentru City şi eliminare pentru portarul Subasici, care, pur şi simplu, l-a „ras“ în careu pe Aguero. Uluitor însă, centralul i-a dat „galben“ lui Aguero pentru simulare, iar Guardiola a făcut o criză de nervi pe margine.

Faza s-a pierdut însă, oarecum, în nebunia care a urmat pe „Etihad Stadium“. La 2-1, Monaco a ratat de la 11 metri prin Falcao, în minutul 50. „Momentul cheie al meciului a fost penalty-ul ratat de Falcao, când am ratat ocazia de a ne distanţa la 3-1“, a declarat, la final, Leonardo Jardim, antrenorul celor de la Monaco. Şi, a avut dreptate! Gazdele au întors rezultatul, iar City – Monaco, scor 5-3, a devenit meciul cu cele mai multe goluri din fazele eliminatorii ale Ligii Campionilor în prima manşă.

Griezmann în istorie

Şi celălalt meci al serii, cel dintre Leverkusen şi Atletico Madrid le-a dat de muncă statisticienilor. Cu golul său din minutul 25, francezul Antoine Griezmann a devenit cel mai bun marcator al lui Atleti în Liga Campionilor, cu 13 reuşite. Vârful de 25 de ani l-a devansat astfel pe fostul atacant al madrilenilor, Luis Aragones. 

Liga Campionilor, optimi 

Benfica – Dortmund 1-0

PSG – Barcelona 4-0

Meciurile-retur se vor juca la 8 martie

Real Madrid – Napoli 3-1

Bayern Munchen – Arsenal 5-1

Meciurile-retur se vor juca la 7 martie

Marţi

Manchester City - Monaco 5-3

Sterling 26, Aguero 58, 71, Stones 77, Sane 82 / Falcao 32, 61, Mbappe Lottin 40

Leverkusen - Atletico Madrid 2-4

Bellarabi 48, Savici 67-autogol / Saul 17, Griezmann 25, Gameiro 58-penalty, Torres 86

Meciurile-retur se vor juca 15 martie

Miercuri, ora 21.45

FC Porto – Juventus

Sevilla – Leicester

Mai multe - Sport

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite