Sorana Cîrstea ratează șansa carierei. A irosit 5 mingi de set și a pierdut dramatic în semifinale la Dubai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sorana Cîrstea s-a aflat azi în fața ”meciului vieții”. Nu prin valoarea adversarei, ci ca miză: o victorie ar fi dus-o pe cea mai bună poziție a carierei: 15 WTA. În semifinala turneului de la Dubai, românca s-a înclinat în fața italiencei Jasmine Paolini, 2-6, 6-7 (6) și va rămâne locul 22 în clasament, la un singur pas să-și egaleze performanța realizată în urmă cu mai mulți ani: poziția 21.

Sorana Cîrstea va urca de luni pe locul 21 mondial. Foto Getty images
Sorana Cîrstea va urca de luni pe locul 21 mondial. Foto Getty images

Jucătoarea noastră a cedat ușor primul set, iar în al doilea i-a prilejuit adversarei să se distanțeze la 4-2. Și-a schimbat stilul, a reușit să recupereze handicapul și părea capabilă să repete performanța din meciul precedent, cu Marketa Vondrousova, când s-a trezit la 2-6, 1-5 și a învins-o pe cehoaică. Scenariul nu s-a repetat, deși Sorana Cîrstea a salvat o minge de meci la 5-4 și a condus apoi cu 6-5. A urmat un ghem interminabil pe propriul serviciu.

Românca a ratat 5 mingi de set, iar italianca a egalat situația la a cincea oportunitate. Tie-break-ul a fost la fel de disputat, Sorana irosind încă o minge de set, la 6-5, dar a pierdut apoi două și Jasmine Paolini este cea care merge în finala de la Dubai. Bonus: un salt până pe poziția a 16-a mondială pentru adversară.

Și-a adăugat 158.944 de dolari în cont

Sorana Cîrstea se află la a 3-a înfrângere din 3 partide în fața sportivei din Cizmă. În precdentele întâlniri, Paolini a câştigat în 2021, în sferturi la Portoroz, cu 6-4, 4-6, 6-1, şi anul trecut în primul tur la Roland Garros, cu 7-5, 2-6, 6-2.

Românca s-a ales cu un cec de 158.944 de dolari şi 390 de puncte WTA. În finală, Jasmine Paolini o va înfrunta pe rusoaica Ana Kalinskaia, care a trecut surprinzător de liderul mondial, poloneza Iga Swiatek.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite