Sorana Cîrstea, decizie impresionantă după eliminarea de la Roma. Care va fi următorul pas: „Vedetele se retrag și când sunt la înălțime!”
0Sorana Cîrstea s-a oprit în semifinalele turneului de la Roma, după ce a fost învinsă de Coco Gauff în două seturi, scor 4-6, 3-6.

După parcursul foarte bun din capitala Italiei, sportiva din România își îndreaptă acum atenția către următorul mare obiectiv al sezonului, Roland Garros, care se va desfășura între 24 mai și 7 iunie. La turneul de la Roma, Sorana a trecut de adversare importante precum Tatjana Maria, Aryna Sabalenka, Linda Noskova și Jelena Ostapenko.
Rezultatele obținute recent îi dau speranțe Soranei
Românca poate urca din nou în topul celor mai bune 20 de jucătoare ale lumii. Pentru a fi sigură că va reuși acest lucru, Sorana trebuie să ajungă cel puțin în turul al treilea la Roland Garros.
Pe lângă pregătirea pentru finalul sezonului de zgură și pentru Roland Garros, Sorana începe deja să se gândească și la planurile pe termen mai lung.
Și-a stabilit deja următorul program
Sorana Cîrstea și-a ales deja următorul turneu important din calendar. Potrivit spotmedia.ro, românca va lua parte la competiția de la Queen’s Club, turneu WTA 500 care deschide sezonul de iarbă.
Turneul din Marea Britanie va aduna la start numeroase jucătoare de top, printre care și sportive aflate în primele 30 de locuri mondiale. Pe lista participantelor se regăsesc nume importante precum Jessica Pegula, Amanda Anisimova, Victoria Mboko, Linda Noskova și Belinda Bencic. Acolo va fi așteptată și Emma Răducanu, care a avut probleme medicale în ultima perioadă și a lipsit de la mai multe turnee importante.
„Cîrstea a câștigat un turneu în țara natală și a bătut un lider mondial!”
Sorana Cîrstea traversează un sezon foarte bun în 2026, an care ar putea reprezenta și ultimul din cariera sa în circuitul profesionist. Sportiva din România a avut rezultate solide până acum, reușind să câștige 27 de meciuri și să încaseze doar opt înfrângeri.
„De când a anunțat că 2026 va trage cortina peste o carieră de 20 de ani, Cîrstea a câștigat un turneu în țara natală - Transylvania Open - și a bătut un lider mondial în premieră, urmând să se claseze pe locul 21 în ierarhia WTA
Toate aceste aspecte ar putea să o determine să reconsidere retragerea. Totuși, dacă rezistă tentației, Cîrstea poate fi exemplul că vedetele din tenis se retrag și când sunt la înălțime!”, au scris jurnaliștii de la New York Times.























































