Şoc în Iran: Al doilea fost fotbalist, răpus de COVID-19, în ultima săptămână. Avea doar 43 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ali Ansarian a jucat la cele mai populare echipe iraniene, Persepolis şi Esteghlal
Ali Ansarian a jucat la cele mai populare echipe iraniene, Persepolis şi Esteghlal

Iranul e cea mai afectată ţară de pandemie din Orientul Mijlociu, cu un total de 58.189 de decese până acum. Iar ceea ce s-a întâmplat, în ultimele zile, a fost cutremurător pentru oameni.

Noul coronavirus face ravagii, mai ales printre vârstnici, cu probleme cronice de sănătate. Asta nu înseamnă însă că tinerii sunt imuni în faţa COVID-19. Iar ultimele veşti venite din Iran confirmă, încă o dată, această realitate.

Săptămâna trecută, ştirea morţii lui Mehrdad Minavand (45 de ani), care evoluase pentru naţionala Iranului la Mondialul din 1998, a făcut înconjurul lumii. După ce şi-a agăţat ghetele în cui, Minavand a fost moderatorul mai multor emisiuni de divertisment. Şi, de multe ori, se afla în platou cu bunul său prieten, Ali Ansarian (43 de ani). Acesta, la rândul său, avea şase selecţii în naţionala Iranului, adunate în perioada 1998-2007. Chiar dacă n-a avut o carieră internaţională la fel de prolifică precum Minavand, Ansarian era un fost jucător foarte popular în Iran, datorită caracterului său, el fiind un tip vesel.

Din păcate, la scurt timp după ce Minavand s-a îmbolnăvit, a venit vestea că şi Ansarian a contractat noul coronavirus. Iar de aici, evoluţia bolii a fost aproape identică, în cazul celor doi foşti sportivi: mai întâi, au avut plămânii afectaţi, în proporţie de peste 80%, apoi au ajuns la Terapie Intensivă, cu satuaţie de oxigen la doar 30% şi, finalmente, s-au stins, la o distanţă de şapte zile unul de celălalt!

Ansarian

Ali Ansarian spunea mereu că nu s-a însurat pentru a rămâne alături de mama sa

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite