Sirienii, foc şi pară pe un român: Valeriu Tiţa, dat afară de la naţionala de fotbal EXCLUSIV

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valeriu

Tehnicianul de 55 de ani a fost instalat pe banca primei reprezentative, în noiembrie 2021, cu misiunea de a relansa campania de calificare la Mondialul din 2022. A urmat însă o serie de rezultate dezolante.

Valeriu Tiţa e un nume puţin cunoscut în fotbalul românesc, însă în Asia, mai ales în Siria, a devenit o figură respectată.

Pentru că aici a pregătit mai multe cluburi, iar în sezonul 2009-2010 a câştigat AFC Cup, un fel de Liga Europa, pe când se afla la Al-Ittihad Aleppo. Încurajaţi de acest rezultat, sirienii l-au numit pe Tiţa în funcţia de selecţioner, pentru Cupa Asiei 2011, în Qatar. Atunci, Siria a pornit în competiţie cu un rezultat uriaş, 2-1 cu Arabia Saudită, însă, ulterior, a fost eliminată după faza grupelor, pierzând atât cu Japonia (1-2), cât şi cu Iordania (1-2).

Tiţa şi-a continuat cariera în fotbalul asiatic, ajungând în ţări precum Irak, Kuweit, Emirate, Iordania, Arabia Saudită sau Liban. Până când, în noiembrie 2021, din nou, sirienii au apelat la el pentru echipa lor naţională. Asta într-un moment în care prima reprezentativă era în mare criză, cu doar 2 puncte după şase meciuri în preliminariile Mondialului din 2022. 

Tiţa l-a înlocuit pe Nizar Mahrous, după 0-3 cu Iran, având drept obiectiv clasarea pe locul 3 în grupa A, de baraj. Tehnicianul român a debutat în funcţie în cadrul FIFA Arab Cup, cu două înfrângeri şi o victorie: 1-2 cu Emirate, 2-0 cu Tunisia şi 1-2 cu Mauritania.

Din păcate pentru Tiţa, succesul cu Tunisia a şi rămas singurul din al doilea său mandat pe banca Siriei. Pentru că, în preliminariile CM 2022, românul a pierdut atât cu Emirate (0-2), în deplasare, cât şi cu Coreea de Sud (0-2), în Dubai, într-o partidă considerată acasă.

După această serie de rezultate, cu patru înfrângeri în cinci partide, Tiţa a fost dat afară, astăzi, de Federaţia Siriană de Fotbal. 

   

Oricum, ultimele două partide din preliminariile CM 2022, cu Liban (24 martie) şi cu Irak (29 martie), sunt fără miză pentru Siria, aflată pe ultimul loc în grupa A şi fără şanse de a urca măcar pe locul 3, cel de baraj. Din această serie, Iran şi Coreea de Sud au obţinut deja biletele pentru turneul final.

Grupa A, etapa a 8-a

1. Iran 22 de puncte

2. Coreea de Sud 20p

3. Emirate 9p

4. Liban 6p

5. Irak 5p

6. Siria 2p

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite