Simona Halep va rămâne pe locul 3! Wozniacki era ultima care îi putea lua poziţia pe podium
0Eliminată din primul tur de la Wimbledon, Simona Halep ar fi putut să alunece de pe locul 3 până pe locul 6 în clasamentul WTA. Însă urmăritoarele ei s-au împiedicat la rândul lor, aşa că Simona Halep va fi pe locul 3 în lume şi de săptămâna viitoare.
Eliminată din primul tur de la Wimbledon, Simona Halep ar fi putut să alunece de pe locul 3 până pe locul 6 în clasamentul WTA. Însă urmăritoarele ei s-au împiedicat la rândul lor, aşa că Simona Halep va fi pe locul 3 în lume şi de săptămâna viitoare.
Vestea proastă este că Serena şi Şarapova s-au distanţat mult în faţa ei, sunt în continuare în competiţia londoneză cu şanse de a mai acumula puncte, iar Simona nu se mai poate apropia de primele două locuri. Şi mai mult, Petra Kvitova şi Caroline Wozniacki, sportivele care se vor clasa pe locurile 4 şi 5 începând de luni, sunt la doar 150 de puncte de Simona.
Wozniacki era ultima tenismenă rămasă în competiţie care putea să îi ia locul 3 Simonei Halep, cu o singură condiţie, să treacă de Muguruza în meciul de luni. Însă jucătoarea din Spania a reuşit să treacă în două seturi identice de Caroline, scor 6-4, 6-4 şi, indirect, să o ajute pe Simona.
Într-un alt meci atractiv disputat ieri la Wimbledon, Sewrena Williams şi-a bătut sora, pe Venus, scor 6-4, 6-3. Pentru liderul mondial continuă seria meciurilor dficile, urmând să joace cu Azarenka şi, posibil, Şarapova, în semifinale.
Cum va arăta topul WTA de luni
1.Serena Williams 11.941 de puncte
2. Maria Şarapova 6.140
3. Simona Halep 5.151
4. Caroline Wozniacki 5.000
5. Petra Kvitova 5.000
@ Serena Williams şi Maria Şarapova mai pot acumula puncte