Simona Halep se menţine pe locul 3 WTA, dar a redus diferenţa de puncte ce o desparte de Şarapova. Topul primelor 10 jucătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jucătoarea Simona Halep, câştigătoare la Indian Wells, se menţine pe locul 3 în clasamentul WTA, dat publicităţii luni, sportiva română recuperând 555 de puncte din diferenţa ce o separa de ocupanta poziţiei secunde, rusoiaca Maria Şarapova.

În ierarhia precedentă, publicată în urmă cu două săptămâni, înainte de Indian Wells, Maria Şarapova (8.215 puncte) avea un avans de 1.644 de puncte faţă de Halep (6.571).

Acum, această diferenţă a scăzut la 1.089 de puncte (8.270 - rusoiaca, faţă de 7.181 - românca). Halep se mai poate apropia de Şarapova şi după următoarea competiţie, turneul Miami Open, ce va începe miercuri, o competiţie de aceeaşi categorie ca Indian Wells (Premier Mandatory). În timp ce sportiva română nu are niciun punct de apărat în Florida, pentru că anul trecut s-a retras înaintea turneului, Maria Şarapova are 390 de puncte acumulate în urma semifinalei disputate la ediţia precedentă.

Irina-Camelia Begu a coborât o poziţie şi se află pe locul 35 WTA, cu 1.383 de puncte. Monica Niculescu a coborât de pe 68 pe 70, cu 794 de puncte, iar Alexandra Dulgheru se menţine pe locul 72, cu 766 de puncte.

În Top 200 se mai află Cristina-Andreea Mitu - locul 107 cu 546 puncte, în coborâre de pe 104, Sorana Cîrstea - locul 148 cu 380 de puncte, în coborâre de pe 144, Ana Bogdan - locul 174, cu 298 de puncte, în urcare de pe 176 şi Patricia Maria Ţig - locul 193, cea mai bună clasare din carieră, cu 267 de puncte, în urcare de pe 197.

La dublu, Monica Niculescu este jucătoarea română cel mai bine clasată. Ea a coborât de pe locul 48 pe 49, cu 1.615 de puncte. Irina-Camelia Begu a coborât de pe poziţia 57 pe 59, cu 1.395 de puncte, iar Raluca-Ioana Olaru a urcat de pe locul 63 pe 61, cu 1.380 de puncte. Elena Bogdan a coborât de pe locul 97 pe 98, cu 787 puncte.

Primele zece locuri în clasamentul WTA de simplu sunt neschimbate faţă de ierarhia din urmă cu două săptămâni şi sunt ocupate de următoarele sportive:

1. Serena Williams (SUA) 9.982 puncte;

2. Maria Şarapova (Rusia) 8.270;

3. Simona Halep (România) 7.181;

4. Petra Kvitova (Cehia) 6.275;

5. Caroline Wozniacki (Danemarca) 4.770;

6. Ana Ivanovici (Serbia) 4.425;

7. Eugenie Bouchard (Canada) 4.306;

8. Agnieszka Radwanska (Polonia) 3.480;

9. Ekaterina Makarova (Rusia) 3.420;

10. Andrea Petkovici (Germania) 3.190.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite