Simona Halep la Roland Garros: cu cine va juca a 6-a jucătoare a lumii în turul I. Adversarele tuturor româncelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce, în 2014, a jucat finala de la French Open, constănţeanca de 24 de ani are, din nou, gânduri mari pentru ediţia din acest an (22 mai – 5 iunie).

UPDATE 13.36 - Sorana Cârstea (99 WTA) a devenit a cincea jucătoare din România ajunsă pe tabloul principal. 

În ultimul tur al calificărilor, Cârstea a trecut de Mertens (180 WTA), scor 6-3, 6-0. Meciul a durat 56 de minute. Adversara Soranei urmează să fie stabilită după terminarea tuturor partidelor din calificări.

Sorana revine după doi ani pe tabloul principal al unui Grand Slam. În 2009, ea a ajuns până în sferturi de finală la Roland Garros. 

Andreea Mitu, în schimb, a fost eliminată din turul trei al calificărilor de Viktorija Golubovici, din Elveţia (132 WTA), 6-4, 4-6, 6-1 . Pentru Mitu, urmează o prăbuşire în clasamentul WTA, pentru că anul trecut a ajuns până în optimi de finală la Roland Garros şi a câştigat 240 de puncte. La finalul French Open, Mitu (locul 114 WTA) va pierde 30-40 de poziţii. 

Adversarelor româncelor 

Halep (6 WTA) - Hibino (Japonia, 70 WTA)

Cele două jucătoare se vor duela pentru prima dată în circuitul WTA.

CITEŞTE ŞI:

*Halep la Roland Garros: prezentarea adversarei cu care se va duela în primul meci. Cât de periculoasă e asiatica

Begu (28 WTA) - Mattek-Sands (SUA, 88 WTA)

Românca are 4-0 în duelurile de până acum cu americanca de 31 de ani.

Niculescu (35 WTA) - Parmentier (Franţa, 95 WTA)

Jucătoarea din România conduce cu 5-2 în meciurile disputate până acum cu adversara ei din turul I.

Dulgheru (129 WTA) - Wickmayer (Belgia, 55 WTA)

Belgianca a câştigat precedentele patru meciuri cu Dulgheru. 

Cîrstea (99 WTA) - Svitolina (Ucraina, 20 WTA)

Primul meci direct dintre cele două. 

Iată cu cine vor juca primele patru favorite de la French Open:

[1] S. Williams vs Rybarikova

[2] Aga Radwanska vs Jovanovski 

[3] Kerber vs Bertens

[4] Muguruza vs Schmiedlova

Potrivit contului de Twitter de la Roland Garros, Simona Halep ar putea avea un prim meci greu, în sferturi, acolo unde cele mai interesante dueluri ar putea arăta aşa:

Serena vs Azarenka

Radwanska vs. Halep

Kerber vs. Bacsinszky

Muguruza vs. Vinci

Un duel Halep - Serena Williams nu poate avea loc decât în finala de la French Open. Azarenka şi Kerber sunt alte două jucătoare periculoase cu care Simona nu se poate întâlni decât în ultimul act.

Cum ar putea arăta traseul Simonei până la finală?

Turul I: Hibino (70 WTA)

Turul II: Diyas (93 WTA) / Witheoft (97 WTA)

Turul III: Lucic-Baroni (66 WTA)

Optimi: Safarova (13 WTA) / Stosur (23 WTA)

Sferturi: Radwanska (2 WTA) / Errani (18 WTA)

Semifinale: Muguruza (4 WTA) / Kvitova (12 WTA) / Kuznetsova (15 WTA) / Begu (28 WTA)

Finală: S. Williams (1 WTA) / Kerber (3 WTA) / Azarenka (5 WTA)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite