Simona Halep, foc şi pară la adresa organizatorilor de la Roland Garros. Niciodată nu a fost atât de nervoasă
0
Simona Halep a pierdut meciul cu Samantha Stosur din optimile de finală ale turneului de la Roland Garros şi a pus tunurile pe organizatori.
La conferinţa de presă ce a succedat înfrângerea cu Samantha Stosur, după o partidă începută duminică şi încheiată marţi, Simona Halep s-a considerat nedreptăţită de decizia organizatorilor de a obliga jucătorii să evolueze pe o suprafaţă dificilă şi cu mingi ude.
"Nu pot comenta condiţiile. Nu am cuvinte. A fost imposibil să joci, în opinia mea. Şi să joci meciuri de tenis în ploaie mi se pare puţin prea mult. Dar toată lumea a fost în aceeaşi situaţie, iar cea mai puternică a câştigat astăzi.
Nu am zis nimic, pentru că ştiam că nu am vreo şansă de a schimba ceva. Nimănui nu-i pasă de jucători în opinia mea.
Nu-mi pasă că am pierdut meciul astăzi, dar am fost aproape de a mă accidenta la spate, iar asta este o mare problemă. Dar cum spuneam, nimănui nu-i pasă. Trebuie doar să mergi şi să joci. Terenul nu s-a prezentat în condiţii bune. Mingile erau ude în timpul meciului", a precizat Simona.