Simona Halep, alături de Horia Tecău la momentul retragerii: „Ne asemănăm, a avut un vis şi l-a împlinit”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă
Foto: Arhivă

Echipa României a învins selecţionata statului Peru, în barajul pentru calificările în faza finală a Cupei Davis. Marius Copil şi Horia Tecău i-au învins pe Sergio Galdos şi Arklon Huertas del Pino, scor 4-6, 6-3, 6-2, iar România are 3-0 cu Peru. La meciul jucat la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca au asistat Simona Halep, Ana Bogdan, dar şi primarul oraşului, Emil Boc.

La final, Horia Tecău (36 de ani, numărul 17 ATP la dublu), care şi-a anunţat recent retragerea, a fost omagiat de Federaţia Română de Tenis. A fost difuzat mesajul unui tânăr jucător, inspirat de cariera lui Tecău. Horia a primit şi un tort uriaş din partea organizatorilor, făcând o poză împreună cu echipa, potrivit Digi Sport.

Simona Halep: „Ne asemănăm la aspectul ăsta, a avut un vis şi l-a împlinit”

„Am venit pentru Horia. Mi-am dorit tare mult să fiu la ultimul lui meci, pentru că aşa a spus, dar probabil o să-l convingă echipa să mai joace un meci. Echipa României are mare nevoie de el. A fost un sentiment deosebit să mă aflu în sală atunci când joacă ultimul meci. E o pierdere pentru tenisul românesc şi pentru tenisul mondial. E un coleg deosebit, un om extraordinar, îl cunosc de foarte mulţi ani. Când el a jucat primul meci în Cupa Davis, eu aveam 11-12 ani şi era un model de profesionalism, de seriozitate pentru mine. A muncit extraordinar de mult, tot timpul îl vedeai în sala de forţă, un caracter extraordinar. 

Ne asemănăm la aspectul ăsta, a avut un vis şi l-a împlinit. A excelat în proba de dublu şi vreau să-l felicit din suflet pentru că a reuşit o performanţă deosebită pentru sportul românesc, în primul rând. Am mai vorbit cu Horia, la Indian Wells, mi-a spus că e un pic obosit şi că e momentul să facă următorul pas în viaţă. Nu l-am crezut 100%, dar când am citit mesajul postat de el pe social media m-am emoţionat teribil şi am avut lacrimi în ochi. Am realizat că nu mai avem un coleg în echipă. Dar mă bucur că a făcut acest pas împăcat şi fericit şi îi doresc mult bine în viaţă, pentru că merită”, a spus Simona Halep.

Calificările pentru turneul final al Cupei Davis vor avea loc în 2022, adversara României urmând a fi stabilită după o tragere la sorţi.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite