Shakira are probleme după ce a părăsit definitiv Spania. De ce nu poate locui în vila din Miami după divorțul de Pique
0La începutul acestei luni, Shakira a decis să-și ia copiii și să se mute departe de fostul ei sot, fotbalistul Gerard Pique. Ea s-a mutat la Miami, alături Milan (10 ani) și Sasha (8 ani), pentru a începe o nouă viață. Însă surprizele nu-i dau pace cântăreței columbiene, care a fost nevoită să plece din vila pe care o deține în SUA.
Mutarea s-a dovedit a fi una cu peripeții pentru Shakira, pentru că locuința luxoasă a acesteia, în valoare de 15 milioane de dolari, era invadată de termite, scriu jurnaliștii de la Marca.
Cântăreața și copiii ei nu au putut să rămână în casa din South Beach și au fost nevoiți să plece, cel puțin pentru câteva zile, timp în care o compania de dezinsecție încearcă să rezolve problema.
Conform presei internaționale, fosta soție a lui Gerard Pique
este decisă să-și caute o altă proprietate, pentru care ar fi dispusă să
plătească în jur de 50 de milioane de dolari.
Pique, dezamăgit: ”Să se sinucidă cineva?”
În ultimele luni, Shakira a lansat mai multe piese prin care îl ataca pe tatăl copiilor săi, prin care solista columbiană i-a atacat fără menajamente pe Pique și pe noua lui iubită, Clara Chia. Fostul fotbalist a vorbit deschis conflictul dintre el și Shakira, recunoscând că a fost afectat din toate punctele de vedere.
„Acum ne focusăm să începem conflictul ăsta, apoi următorul, nu vreau să întru în subiect pentru că e ceva personal, însă ideea de a porni conflicte, care e cumva bine, e la modă cu scandalul și toate cele, dar nu ne gândim la consecințele pe care le pot avea la nivel mental asupra oamenilor pe care îi ataci.
Dă foarte bine și funcționează pentru o persoană și e incredibil, dar nu ne gândim la persoana de la celălalt capăt. Ce ar trebui să se întâmple? Să se sinucidă cineva pentru a gândi că am întrecut măsura? Oameni, frate… sunt extrem de dezamăgit de societate”, a declarat Gerard Pique, notează as.com.