Serena, mulţumim: Dovada că am văzut una dintre cele mai mari sportive din istoria omenirii

0
0
Serena

Numărătoarea inversă a început: Serena Williams se va retrage după US Open (29 august – 11 septembrie). Şi trebuie să ne considerăm foarte norocoşi că am fost contemporani cu o asemenea sportivă fabuloasă, după cum arată şi cifrele ei.

Meseria de jurnalist presupune să fii capabil să povesteşti cu acurateţe, să transmiţi emoţie, folosind cuvintele. Uneori însă, în faţa unor ştiri / evenimente, rămâi fără cuvinte.

Iminenta retragere a Serenei Williams din activitate intră în această categorie pentru un jurnalist de sport. Pentru că am crescut cu ea şi părea că Serena, inepuizabilă, va fi mereu acolo. Nu atât numărul meciurilor, tot mai puţine, conta în cazul ei, ci faptul că ştiai că o vei vedea, măcar de câteva ori pe an. 

Cum însă nimeni n-a câştigat bătălia cu timpul, Serena Williams – va împlini 41 de ani, luna viitoare - şi-a anunţat şi ea iminenta retragere din tenis, marţi seară, prin intermediul unei scrisori deschise publicate de revista „Vogue“. Cortina va cădea peste o carieră stelară, la US Open. Nici că nu se putea un final mai potrivit, la turneul în care Serena a câştigat primul ei titlu de Grand Slam în 1999, la doar 17 ani.

Despre performanţele lui Williams în tenis se poate scrie, nu o pagină de ziar, ci, eventual, se poate realiza un supliment care să fie distribuit împreună cu ziarul. Tocmai de aceea, în criză de spaţiu şi de cuvinte, să lăsăm cifrele să „vorbească“ despre o sportivă fantastică.

Graf

A „confiscat“ locul 1 mondial

*Serena se pregăteşte să iasă de pe teren după o carieră de... 27 de ani! Pentru că a devenit profesionistă încă din 1995.

*Dacă ne referim strict la trofee, statisticile Serenei sunt ameţitoare: 

-23 de trofee de Grand Slam, cele mai multe din era Open.

-73 de titluri WTA, total care o plasează pe locul 5 în clasamentul all-time, după Navratilova (167), Evert (157), Graf - foto (107) şi Court (92).

-23 de titluri cucerite în probele de dublu.

-4 medalii de aur cucerite pentru Statele Unite în Jocurile Olimpice, în 2000 (la dublu), 2008 (la dublu) şi în 2012 (simplu şi dublu).

*În ceea ce priveşte clasamentul mondial, Serena Williams a adunat un total de 319 săptămâni pe locul 1 WTA. Americanca e depăşită în acest top doar de Graf (377 de săptămâni pe locul 1) şi de Navratilova (332). Într-un alt top, cel al săptămânilor consecutive petrecute în fotoliul de lider, Serena ocupă locul 1, alături de Steffi Graf. Cele două au ocupat locul 1 WTA, timp de 186 de săptămâni la rând!

*Că tot analizăm clasamentul mondial, Serena a fost pe locul 1, aproape 25% din cariera ei. În rest, s-a aflat în Top 10, în aproape 75% din timpul petrecut în circuit.

Evert

Procentaj ireal la turneele majore

*Serena a rămas cu un singur mare regret, acela că n-a egalat recordul deţinut de Margaret Court, cu 24 de trofee majore. E nevoie însă de o precizare: Court a câştigat doar 11 dintre titlurile ei de Grand Slam în era Open. Celelalte 13 au fost cucerite înainte de 1968, de când a început tenisul profesionist. 

*Chiar şi fără recordul lui Court, la care a tot visat, Serena are nişte cifre ireale în turneele de Grand Slam: 365 de victorii şi doar 55 de înfrângeri. Procentajul partidelor câştigate? Un incredibil 87%. Doar Court (90,7%), Graf (89,7%) şi Evert - foto (89%) stau mai bine la acest capitol.

*Turneele de Grand Slam au fost preferatele Serenei. Iar când a avansat până în semifinale, în astfel de întreceri, americanca a reuşit un bilanţ fabulos: 33 de victorii şi doar 7 înfrângeri.

sharapova

A fost coşmarul Mariei Şarapova

*Serena a dominat circuitul feminin, dar a avut nişte „cliente“ preferate. Paradoxal, pe sora ei mai mare, Venus (42 de ani), a bătut-o cel mai des dintre jucătoarele de top: 19 victorii în 31 de meciuri. Apoi, Serena a fost un veritabil coşmar pentru Maria Şarapova! Cele două s-au întâlnit de 22 de ori. Bilanţul: 20 de victorii Serena, 2 victorii Şarapova. La un moment dat, Serena avea un şir de 19 partide câştigate, în faţa rivalei sale din Rusia. În această perioadă, Şarapova a luat doar două seturi în confruntările cu Williams. Pe care n-a reuşit să o bată în ultimii 14 ani din cariera ei.

*Clasa superioară a Serenei e reflectată şi de o altă statistică: în 555 de meciuri cu adversare de Top 10, ea a câştigat 435 de partide şi a fost învinsă în doar 120 de întâlniri. Procentajul victoriilor: 78%.

*Serena e şi ultima femeie care a câştigat un titlu de Grand Slam, în acelaşi an, pe toate cele trei suprafeţe. Se întâmpla în 2015, când Williams a triumfat la Australian Open, French Open şi Wimbledon. 

*Serena e una din cele două jucătoare din istorie care au realizat prestigiosul Career Super Slam. Care presupune să câştigi cele patru turnee de Grand Slam, o medalie de aur la Jocurile Olimpice şi Turneul Campioanelor de final de an! Williams a realizat acest lucru în 2012. La 24 de ani, după nemţoaica Steffi Graf. 

CITEŞTE ŞI:

Halep, coşmarul Serenei Williams: Francezii scriu ce s-a întâmplat după finala Wimbledon 2019

12 meciuri a jucat Serena împotriva lui Halep: 10 victorii, 2 înfrângeri. Dintre cele două eşecuri, unul, în finala de la Wimbledon 2019, i-a răpit americancei şansa de a câştiga Grand Slam-ul cu numărul 24.  
Mai multe - Sport

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite