Scor halucinant la Mondialul U17: Brazilia și-a sfâșiat adversara, trăgând de 81 de ori la poartă!
0Selecţionata Braziliei, campioana en titre, a surclasat echipa Noii Caledonii cu scorul de 9-0, marţi, în Grupa C a Cupei Mondiale de fotbal Under-17 din Indonezia.
Sud-americanii au tras nu mai puţin de 81 de şuturi la poartă în acest meci, însă numai 23 au fost pe poartă. În acest timp, învinşii au şutat de cinci ori la poartă în meciul jucat pe Jakarta International Stadium.
Golurile au fost marcate de Rayan (28, 51 - penalty), Estevao (39), Luighi (44), Kaua Elias (46, 86, 90+4), Vitor Reis (55), Joao Victor (61).
Brazilia a fost însă departe de scorul record al competiţiei, deţinut de Spania (13-0 cu Noua Zeelandă) din 1997, notează BBC.
Acesta nu a fost nici cel mai mare scor de la ediţia actuală, pentru că Anglia a dispus de Noua Caledonie cu 10-0, însă jucătorii antrenaţi de Ryan Garry au avut doar 39 de şuturi.
În ultimii zece ani, doar Cote d'Ivoire a avut mai mult de 40 de şuturi la poartă (42) la un turneu al Cupei Mondiale U17, câştigând doar cu 3-0 în faţa Noii Zeelande.
Recordul în Premier League este de 44 de şuturi şi este legat de celebrul moment ''Aguero'', când Manchester City a câştigat titlul la golaveraj în sezonul 2011-12, cu o victorie dramatică (3-2) în faţa formaţiei QPR.
În cele mai importante cinci ligi din Europa, cu începere din sezonul 2006-07, se remarcă Atalanta, cu 47 de şuturi, în meciul cu Empoli (0-0) din 2019.
Anglia conduce în Grupa C, cu 6 puncte, urmată de Brazilia şi Iran, câte 3 puncte, Noua Caledonie, 0 puncte. Brazilia a debutat cu stângul, fiind învinsă de Iran cu 3-2 în primul său meci, după ce sud-americanii au avut 2-0 la pauză.
În optimi se califică primele două clasate din fiecare grupă, precum şi cele mai bune patru formaţii clasate pe locurile trei.