„Sărutul interzis“ îl distruge pe Luis Rubiales: Curg veștile proaste pentru șeful federației spaniole

0
Publicat:

Preşedinţii federaţiilor regionale de fotbal din Spania, convocaţi de preşedintele interimar al forului de specialitate, au cerut, demisia imediată a lui Luis Rubiales, care face obiectul unei anchete preliminare pentru agresiune sexuală după ce a sărutat-o forţat pe internaţionala Jenni Hermoso, informează AFP.

Cel mai amar sărut din viața lui Rubiales
Cel mai amar sărut din viața lui Rubiales

În plan judiciar, parchetul spaniol a anunţat, totodată, deschiderea unei anchete preliminare pentru "agresiune sexuală". "După recentele evenimente şi comportamente inacceptabile care au adus grave atingeri imaginii fotbalului spaniol, preşedinţii îi cer lui Luis Rubiales să-şi prezinte imediat demisia din calitatea de preşedinte al RFEF", se arată într-un comunicat al Federaţiei.

Solicitarea a fost făcută publică în urma unei reuniuni a preşedinţilor regionali, convocaţi de urgenţă de Pedro Rocha, care asigură preşedinţia interimară a RFEF după ce Luis Rubiales a fost suspendat din funcţie de FIFA, instanţa internaţională a fotbalului.

Aceştia se pronunţă pentru "o restructurare profundă şi fără răgaz a posturilor strategice din Federaţie, pentru a se deschide calea către o nouă etapă de gestionare a fotbalului spaniol".

Parchetul spaniol va investiga "fapte care ar putea constitui o infracţiune de agresiune sexuală", a indicat ministerul public într-un comunicat public, invitând-o pe Jennifer Hermoso să ia legătura cu parchetul Audienţei Naţionale "în termen de 15 zile" pentru a fi "informată cu privire la drepturile sale în calitate de victimă" şi să "depună plângere" dacă este cazul. Totodată, FIFA a anunţat, sâmbătă, că îl suspendă provizoriu pe Luis Rubiales.

În ciuda tuturor aşteptărilor şi a presiunilor, preşedintele federaţiei spaniole a refuzat să demisioneze vineri în faţa adunării generale extraordinare a RFEF, reunită lângă Madrid.

De asemenea, cele 23 de jucătoare spaniole care au cucerit titlul mondial în Australia, refuză să mai joace sub actuala conducere, iar şase membri din staff-ul naţionalei feminine şi-au prezentat demisiile sâmbăta trecută.

Luis Rubiales, în vârstă de 46 de ani, divorţat şi tată a trei fete, aflat la cârma RFEF din 2018, a declanşat o furtună mediatică după ce a sărutat-o pe gură pe jucătoarea Jenni Hermoso, la ceremonia de premiere după titlul mondial cucerit de selecţionata "La Roja" în finala cu Anglia (1-0), la Sydney, pe 20 august.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite