Rosset crede ca zgura va dezavantaja ambele echipe
0Roger Federer, campionul de la Australian Open, este asteptat in Romania la mijlocul acestei saptamani
Capitanul echipei de Cupa Davis a Elvetiei, Marc Rosset, a declarat, sambata, la sosirea pe Aeroportul International Otopeni, ca suprafata de joc pe care se va disputa intalnirea cu Romania, din primul tur al Grupei Mondiale, va pune probleme ambelor formatii. "Ne pregatim foarte serios pentru aceasta intalnire si, de aceea, am venit mai devreme, pentru a avea timp suficient sa ne acomodam. Suprafata de joc este ciudata, pentru ca, in aceasta perioada a anului, se joaca pe suprafete rapide. Adaptarea la zgura va fi dificila nu numai pentru echipa noastra, ci si pentru cea a Romaniei", a declarat Rosset. Capitanul echipei Elvetiei considera ca jucatorii sai sunt dezavantajati de faptul ca evolueaza in deplasare. "Avem sanse bune de calificare, dar faptul ca nu jucam pe teren propriu ne dezavantajeaza", a adaugat Rosset. Dintre componentii echipei de Cupa Davis a Elvetiei au sosit la Bucuresti Michel Kratochvil (numarul 132 in clasamentul ATP), Stanislas Wawrinka (nr. 166) si Yves Allegro (nr. 346).























































