România, moment crucial: Ce poate urma în cazul unei victorii, diseară, cu Muntenegru

0
0
Valentin Mihăilă, mijlocaş România
Valentin Mihăilă, mijlocaş România

România are, diseară (ora 21.45, Prima TV), şansa de a-şi relansa campania din Liga Naţiunilor. Pentru că, o eventuală victorie, în Giuleşti, cu Muntenegru, ar avea mai multe efecte concrete.

În primul rând, un succes ar fi o revanşă după înfrângerea de la Podgorica, în probabil cel mai slab meci al României din ultimii ani! Dar mult mai important e că o eventuală victorie în Giuleşti ar readuce naţionala în cărţi pentru câştigarea grupei. Cu 6 puncte în clasament, tricolorii pot privi altfel partidele din luna septembrie, ultimele din această serie. 

În fine, selecţionerul Edward Iordănescu (43 de ani) ar lua şi el o gură de aer, cu un succes obţinut diseară. Pentru că ar mai scăpa de emoţii, în ceea ce priveşte viitorul său pe banca primei reprezentative. Pentru Iordănescu jr e crucial, nu neapărat câştigarea grupei, ci evitarea locurilor 3 şi 4. Potrivit contractului semnat cu federaţia, el riscă inclusiv demiterea, dacă România va rata primele două locuri în această grupă din Liga Naţiunilor.

România, un mic avantaj

Partida din această seară va aduce faţă în faţă două echipe epuizate din punct de vedere fizic. Pentru că, atât România, cât şi Muntenegru au fost implicate în trei mecuri, începând cu data de 4 iunie. S-a ajuns aici din cauza sistemului gândit de UEFA pentru actuala ediţie a Ligii Naţiunilor. Unul criticat deja pentru că ar pune în pericol sănătatea jucătorilor, nevoiţi să evolueze pe bandă, după un sezon epuizant la nivel de cluburi. 

Aşadar, factorul fizic va conta mult în partida din Giuleşti. Iar România are un mic avantaj, pentru că a jucat tot acasă, în runda precedentă, pe când Muntengru a trebuit să facă un drum de la Podgorica până la Bucureşti pentru această întâlnire. 

Liga B a Naţiunilor, grupa a 3-a

1. Bosnia    3 1 2 0 3-2 5

2. Finlanda 3 1 1 1 3-2 4

3. Muntenegru 3 1 1 1 3-3 4

4. România 3 1 0 2 1-3 3

Locul 1 promovează în Liga A, iar locul 4 retrogradează în Liga C.

România, în Liga Naţiunilor, ediţia 2022-2023

*4 iunie (Stadion Gradski, Podgorica): Muntenegru – România 2-0

*7 iunie (Stadion Bilino Polje, Zenica): Bosnia – România 1-0

*11 iunie (Stadion Giuleşti): România – Finlanda 1-0

*Astăzi (Stadion Giuleşti): România – Muntenegru 21.45, Prima TV

*23 septembrie: Finlanda – România

*26 septembrie: România – Bosnia

Informaţiile legate de televizările şi orele ultimelor două partide vor fi anunţate, ulterior.

Lotul României

*Portari: Niţă (Sparta Praga), Aioani (Farul), H. Moldovan (Rapid), Târnovanu (FCSB)

*Fundaşi: Raţiu (Huesca), Cr. Manea (CFR Cluj), Rus (Fehervar), I. Cristea (FCSB), Ghiţă (KS Cracovia), Chiricheş (Sassuolo), Burcă (CFR Cluj), Bancu (CS U Craiova), Camora (CFR Cluj), Ştefănescu (Sepsi)

*Mijlocaşi: Sorescu (Rakow Czestochowa), Cicâldău (Galatasaray), Olaru (FCSB), Maxim (Gaziantep), Hanca (KS Cracovia), Fl. Tănase (FCSB), Oct. Popescu (FCSB), N. Păun (Sepsi), Mihăilă (Atalanta), Mitriţă (PAOK Salonic), Al. Creţu (CS U Craiova), R. Marin (Cagliari), M. Marin (Pisa)

*Atacanţi: Alibec (Atromitos), Ivan (CS U Craiova), Puşcaş (Pisa)

Selecţioner: Edward Iordănescu (43 de ani)

Iulian Cristea şi Denis Alibec s-au accidentat în meciurile cu Muntenegru, respectiv Bosnia.

Lotul Muntenegru

*Portari: Mijatović (MTK Budapesta), Petković (Angers), M. Dragojević (Buducnost), A. Dragojević (Decic)

*Fundaşi: Tomašević (Tobol), Marušić (Lazio), Vešović (Qarabag), Radunović (FCSB), Vujačić (Partizan Belgrad), Balić (Zaglebie Lubin), Šipčić (Tenerife), Milović (Vozdovac), Vukčević (Rijeka), Tući (Decic)

*Mijlocaşi: Jovović (Sutjeska), Janković (Hapoel Tel Aviv), Šćekić (Zaglebie Lubin), Hakšabanović (Djurgardens), Osmajić (Bandirmaspor), Raičković (Buducnost), Božović (Decic), Vukčević (UTA Arad), Savićević (Samsunspor), Vukotić (Boavista), Camaj (Kisvarda), Bubanja (Sutjeska), Terzić (Buducnost)

*Atacanţi: Bećiraj (Decic), Jovetić (Hertha Berlin), Mugoša (Incheon), Đuranović (Kolubara), Krstović (Dunajska Streda), Sekulić (Iskra), Đukanović (Buducnost)

Selecţioner: Miodrag Radulović (54 de ani)

Sport


Ultimele știri
Cele mai citite