România, devalorizată: Gabi Tamaş, răspuns şocant privind meciurile naţionalei

0
0
Gabi Tamaş a fost în lotul României la Euro 2008
Gabi Tamaş a fost în lotul României la Euro 2008

Din păcate, rezultatele şi prestaţiile dezamăgitoare din ultima perioadă au făcut ca prima reprezentativă să treacă în plan secund, nu doar pentru mulţi oameni de rând, ci şi pentru cei care, cândva, au evoluat sub tricolor.

România a smuls, cu chiu, cu vai, o victorie cu Finlanda (1-0), în etapa a 3-a din Liga Naţiunilor, ediţia 2022-2023.

Rezultatul a venit după două înfrângeri afară, cu Muntenegru (0-2) şi cu Bosnia (0-1). După cum Adevărul a scris aici, eşecurile de la Podgorica şi Zenica au făcut ca naţionala să bifeze o situaţie nemaiîntâlnită de 32 de ani!

Mai mult, primele două partide din Liga Naţiunilor au fost atât de slabe, încât mulţi oameni şi-au şi pierdut interesul pentru această competiţie, oricum fără mare miză, şi au sărit peste meciul cu Finlanda. 

În această situaţie s-a aflat şi Gabi Tamaş (38 de ani), fotbalist care a adunat 67 de selecţii şi 3 goluri pentru România, în perioada 2003-2018. Prezent, la Cluj, la meciul de retragere al lui Adrian Mutu, fostul internaţional a spus, răspicat, că nu s-a uitat la partida România – Finlanda!

Ce a declarat Gabi Tamaş?

*Nu mă interesează echipa naţională. Ce vrei să fac? Uite, nu mă interesează. Nici nu m-am uitat la ultimul meci. Cu cine am avut? Şi dacă a fost victorie, ce? Nu mă interesează pe mine echipa naţională. M-am plictisit la celelalte două meciuri şi am zis să nu mă mai uit la meciul cu Finlanda. La naţională, n-a mai venit nimeni din spate. Poate vine în 2035...

Liga B a Naţiunilor, grupa a 3-a

1. Bosnia 3 1 2 0 3-2 5

2. Finlanda 3 1 1 1 3-2 4

3. Muntenegru 3 1 1 1 3-3 4

4. România 3 1 0 2 1-3 3

Locul 1 promovează în Liga A, iar locul 4 retrogradează în Liga C.

România, în Liga Naţiunilor, ediţia 2022-2023

*4 iunie (Stadion Gradski, Podgorica): Muntenegru – România 2-0

*7 iunie (Stadion Bilino Polje, Zenica): Bosnia – România 1-0

*Sâmbătă (Stadion Giuleşti): România – Finlanda 1-0

*Marţi (Stadion Giuleşti): România – Muntenegru 21.45, Prima TV

*23 septembrie: Finlanda – România

*26 septembrie: România – Bosnia

Informaţiile legate de televizările şi orele ultimelor două partide vor fi anunţate, ulterior.

Lotul României

*Portari: Niţă (Sparta Praga), Aioani (Farul), H. Moldovan (Rapid), Târnovanu (FCSB)

*Fundaşi: Raţiu (Huesca), Cr. Manea (CFR Cluj), Rus (Fehervar), I. Cristea (FCSB), Ghiţă (KS Cracovia), Chiricheş (Sassuolo), Burcă (CFR Cluj), Bancu (CS U Craiova), Camora (CFR Cluj), Ştefănescu (Sepsi)

*Mijlocaşi: Sorescu (Rakow Czestochowa), Cicâldău (Galatasaray), Olaru (FCSB), Maxim (Gaziantep), Hanca (KS Cracovia), Fl. Tănase (FCSB), Oct. Popescu (FCSB), N. Păun (Sepsi), Mihăilă (Atalanta), Mitriţă (PAOK Salonic), Al. Creţu (CS U Craiova), R. Marin (Cagliari), M. Marin (Pisa)

*Atacanţi: Alibec (Atromitos), Ivan (CS U Craiova), Puşcaş (Pisa)

Selecţioner: Edward Iordănescu (43 de ani)

Iulian Cristea şi Denis Alibec s-au accidentat în meciurile cu Muntenegru, respectiv Bosnia.

Sport


Ultimele știri
Cele mai citite