România, meci istoric: Handbalistele debutează la Mondial cu o naţională islamică, cenzurată la ea acasă FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iran

Numărătoarea inversă a început: mai sunt şapte zile până la primul meci al tricolorelor la Mondialul găzduit de Spania (1-19 decembrie). Vestea proastă e că nu o vom avea pe Cristi Neagu, retrasă temporar de la naţională. Vestea bună e că în prima partidă victoria e ca şi garantată.

Plasată în grupa C, România îşi va începe parcursul la Mondialul din Spania cu un meci contra Iranului. E pentru prima dată în istoria acestei ţări, când fetele s-au calificat la o asemenea competiţie. De fapt, reprezentativa Iranului e singura debutantă la CM 2021.

Pregătită de Nahideh Maghboul, naţionala Iranului a obţinut biletele pentru CM 2021 printr-o clasare între primele cinci la Campionatul Asiei din acest an. Iraniencele au terminat pe 4, după Coreea de Sud, Japonia şi Kazahstan, dar înaintea Uzbeskistan-ului în turneul final care a cuprins 11 naţionale.

Deşi rezultatul lor în competiţia găzduită de Iordania a fost unul istoric, din păcate, meciurile handbalistelor nu s-au văzut în Iran. Asta deoarece regimul înapoiat de la Teheran nu permite televizarea competiţiilor feminine. În aceste condiţii, singurele imagini care s-au văzut în mass-media iraniene sunt cele de mai jos, nişte fotografii:

Handbal
Handbal
Handbal

Cum partidele cu Iranul şi cu Kazahstan (a mai fost la un singur Mondial, în 1997) sunt nişte formalităţi pentru România, chiar şi fără Neagu, primul meci mare pentru tricolore la Mondial va fi cel cu Norvegia. Iar adevărata provocare pentru selecţionerul Adrian Vasile va fi accederea în sferturi, printr-o clasare pe primele două locuri în Grupa Principală. Dacă vor fi respectate calculele hârtiei, România va ajunge în Grupa Principală II şi se va bate cu Norvegia, Suedia şi Olanda pentru cele două locuri care duc în sferturi. 

Lotul convocat de Adrian Vasile

*Portari: Diana Ciucă (Rapid), Daciana Hosu (Vâlcea), Yuliya Dumanska (Podravka Koprivnica / Croaţia);

*Extreme stânga: Ana Maria Tănasie (Baia Mare), Nicoleta Dincă (Bistriţa), Alexandra Dindiligan (CSM Bucureşti)

*Interi stânga: Anca Polocoşer (Baia Mare), Bianca Bazaliu (Podravka Koprivnica / Croaţia), Bianca Harabagiu (Gloria Buzău), Sorina Tîrcă (Rapid)

*Centri: Cristina Laslo (Baia Mare), Andreea Popa (Baia Mare), Andreea Rotaru (Gloria Buzău), Mădălina Zamfirescu (Gloria Buzău)

*Pivoţi: Crina Pintea (Gyor / Ungaria), Lorena Ostase (SCM Slatina), Alexandra Subţirică Iovănescu (Gloria Buzău)

*Interi dreapta: Alina Ilie (Gloria Buzău), Ana-Maria Savu (Gloria Buzău)

*Extreme dreapta: Oana Borş (Baia Mare), Laura Moisă (Gloria Bistriţa)

Un turneu cu 32 de echipe

*Grupa A: Franţa, Muntenegru, Angola, Slovenia

*Grupa B: Rusia, Serbia, Camerun, Polonia

*Grupa C: ROMÂNIA, Kazahstan, Iran, Norvegia

*Grupa D: Olanda, Suedia, Puerto Rico, Uzbekistan

*Grupa E: Germania, Ungaria, Cehia, Slovacia

*Grupa F: Danemarca, Coreea de Sud, Tunisia, Congo

*Grupa G: Croaţia, Japonia, Brazilia, Paraguay

*Grupa H: Spania, Austria, Argentina, China

Meciurile vor fi găzduite de oraşele Llíria, Torrevieja, Castellón şi Granollers.

Primele trei clasate din fiecare serie vor avansa în cele patru Grupe Principale, de câte şase naţionale.

Programul tricolorelor

*3 decembrie (ora 19.00): România - Iran

*5 decembrie (ora 19.00): România - Kazahstan

*7 decembrie (ora 21.30): România - Norvegia

Partidele vor fi găzduite de Castellón.

Digi Sport, Telekom Sport şi Look Sport vor transmite meciuri de la CM 2021.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite