România își încordează „mușchii“: Gabriel Toncean, numire spectaculoasă în sportul mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Federaţiei Române de Culturism şi Fitness (FRCF), Gabriel Toncean, a fost numit director executiv al Federaţiei Mondiale de Culturism şi Fitness, în cadrul Congresului IFBB de la Santa Susana din Spania.

Gabriel Toncean e și un practicant al sportului din postura de șef de al federației.
Gabriel Toncean e și un practicant al sportului din postura de șef de al federației.

"Sunt onorat să vă anunţ că, aseară, în cadrul Congresului am fost numit Director Executiv al Federaţiei Mondiale de Culturism şi Fitness! Le mulţumesc colegilor mei pentru încrederea acordată şi în special aş vrea să mulţumesc Preşedintelui IFBB, dr. Rafael Santojna, deoarece a fost cel care m-a susţinut şi călăuzit pe întreg parcursul activităţii mele. Demnitatea de Director Executiv (funcţie subordonată direct preşedintelui IFBB), îmi dă posibilitatea să sincronizez, să susţin şi să coordonez activitatea federaţiei din întreaga lume. Această victorie a României este un vis la care nu aş fi avut curajul să sper vreodată. Dar Dumnezeu, familia şi voi toţi, cei care m-aţi susţinut, mi-aţi dat putere să dobândesc, motiv pentru care vă mulţumesc! Inima mea este şi va fi mereu una de român care îşi iubeşte necontenit ţara! Hai România!", a postat, joi, Gabriel Toncean pe Facebook.

Toncean a precizat că, la Congres, preşedintele forului, Rafael Santojna, a fost reales cu unanimitate pentru încă un mandat de 4 ani la conducerea IFBB. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite