România îşi distruge brandurile: Dinamo se rupe în două, după modelul Steaua. Declaraţii uluitoare din tabăra Badea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Negoiţă (stânga) şi Badea se bat pe Dinamo. FOTO: Mediafax
Negoiţă (stânga) şi Badea se bat pe Dinamo. FOTO: Mediafax

Din războiul pentru stadionul Dinamo a derivat acum altul care are potenţialul de a „îngropa“ şi a doua mare echipă din România, după modelul Steaua.

După ce au ajuns la cuţite în povestea legată de modernizarea arenei din „Ştefan cel Mare“, Negoiţă şi Badea se bat acum pe identitatea clubului, fiecare tabără susţinând că deţine originalul. 

Chiar dacă Negoiţă a cumpărat acţiunile roş-albilor de la Badea în momentul în care a ajuns majoritar – tranzacţie pentru care a rămas şi acum cu o datorie de două milioane de euro – oamenii lui Badea susţin că această afacere n-a inclus şi dreptul de proprietate asupra brandului Dinamo!

„Nu le-am cedat nimic lor. Le permitem folosirea mărcilor. Nu le dăm în proprietate. Dar cine dă, poate să şi ia. Nu există nicio oprelişte“, a declarat pentru prosport.ro Marius Bacria, administratorul ACS FC Dinamo, societatea lui Badea.

În acest moment, cele două mari branduri din fotbalul românesc, Steaua şi Dinamo, au situaţii identice. Roş-albaştrii au o echipă în Liga a 4-a, CSA Steaua, şi alta în Liga I, FCSB. Roş-albii sunt şi ei rupţi în două: ACS FC Dinamo, echipa lui Badea, urmează să debuteze în Liga a 4-a, în timp ce FC Dinamo, care îi aparţine lui Negoiţă, e în primul eşalon.

Marius Bacria a lăsat însă de înţeles că echipa lui Negoiţă e, de fapt, un fals! „În toamna anului trecut, i-am anunţat că nu mai suntem de acord să ne folosească domeniul (n.r. – de internet), folosirea nocturnei de la Săftica, folosirea siglei. În scop comercial, nu-i mai lăsăm. În scop sportiv, deocamdată, încă îi lăsăm. De altfel, în noul lor statut scrie foarte clar că folosesc sigla, culorile şi toate celelalte cu acordul nostru. E scris, nu trebuie să mai mergem la vreun tribunal“, a completat omul lui Badea. După care a tras o concluzie şocantă: „Echipa aia (n.r. – a lui Negoiţă) n-are nimic!“.

Ce se prefigurează: Badea ar prelua controlul din nou!

În contul achiziţionării acţiunilor lui Nicolae Badea, Ionuţ Negoiţă are o datorie de două milioane de euro către acesta. Tribunalul i-a oferit lui Negoiţă un răgaz până în luna noiembrie pentru a achita, integral, suma. Dacă nu va reuşi, cele 92 la sută din acţiunile lui Negoiţă vor fi scoase la vânzare! De aici a şi apărut următorul scenariu: Badea ar urma să achiziţioneze aceste acţiuni şi să revină la conducerea grupării din Liga I! Deocamdată, în toată această poveste, clubul patronat de Ionuţ Negoiţă nu şi-a expus punctul de vedere.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite