România, în delir după victoria lui Halep la TAS: anunțul șefului federației de tenis, plus alte reacții la cald

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep (32 de ani) își poate planifica calendarul competițional pentru 2024. Pentru că, după cum Adevărul a scris aici, suspendarea ei de 4 ani, valabilă până pe 6 octombrie 2026, a fost redusă de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS). La doar 9 luni! Ceea ce înseamnă că, de fapt, „Simo“ e victima unei nedreptăți, după cum Adevărul a explicat aici.

Simona Halep gata să-și reia cariera sportivă
Simona Halep gata să-și reia cariera sportivă

Deocamdată, Halep n-a anunțat care va fi primul turneu la care va participa. E de așteptat însă ca ea să ia o decizie în această privință în următoarele zile. Mai ales că s-a tot antrenat în această perioadă infernală în care a stat pe tușă.

După victoria Simonei la TAS, lumea sportului românesc a salutat această veste. Curg reacții vizavi de iminenta revenire a lui Halep în circuit, dar și despre hotărârea adoptată după audierile de la Lausanne.

*George Cosac, președintele Federației Române de Tenis, pentru Euronews România: Simona va avea nevoie de câteva luni să se pună la punct, ea poate intra oricum în competiție. E obișnuită cu performanța, deci se va pregăti. În orice caz, e o victorie extrem de importantă și mă bucur foarte mult pentru ea și familia ei care au suferit foarte mult. Roland Garros (20 mai – 9 iunie) e cam aproape, nu știu dacă merge să joace în condițiile în care nu e foarte bine pregătită, dar când va reveni o va face cu succes.

*Victor Hănescu, fost jucător de tenis, pentru Antena Sport: E incredibilă vestea. Numai când auzi asta te gândeşti că Simona va reveni pe teren. Te gândeşti că a demonstrat că e nevinovată, că lucrurile au fost diferite de ce s-a spus până acum şi că are şanse să revină pe teren, să joace şi să aducă trofee pentru România. Sigur va reveni în curând, am văzut că iarna asta s-a mai antrenat la Dubai, n-a rupt legătura cu tenisul total. E o veste pe care o aştepta şi, dacă va reveni, clar va arăta că e dispusă să joace şi să arate că a fost nevinovată în toată povestea asta.

*Florin Segărceanu, antrenor de tenis, pentru gsp.ro: E incredibil! Dar vreau să întreb: există cineva care poate ataca această decizie? Mi se pare o discrepanță mare... De la patru ani la nouă luni?! E o diferență de la cer la pământ. Ei au tot susținut, cu probe și multe alte exemple, că e o suspendare de patru ani, iar Tribunalul de la Lausanne o schimbă în nouă luni? Mi se pare incredibil, șocant! Sigur, e senzațional, mi se pare că s-a făcut dreptate! Dar să nu ne bucurăm prea repede. Oricum, e o știre foarte, foarte bună pentru noi, pentru tenis, pentru Simona.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite