România, decădere teribilă în handbalul mondial: Ce ne arată calificarea băieților la Euro 2024
0Weekend-ul a adus, din păcate, eșecuri pe linie pentru handbalul românesc, la fete și la băieți. Doar că, la masculin, înfrângerea naționalei a fost urmată, totuși, de o veste bună. Pentru că tricolorii pregătiți de Xavier Pascual (55 de ani) au obținut calificarea la Campionatul European din 2024 (10-28 ianuarie, Germania), în ciuda eșecului cu Ucraina, scor 26-31.

Partida s-a disputat, la Gummersbach, în Germania. Deși a încheiat grupa a 4-a cu o înfrângere, România s-a clasat pe 2, după Austria (12 puncte), ambele naționale obținând biletele pentru Euro 2024. Tricolorii au devansat Feroe și Ucraina, toate cele trei echipe adunând câte 4 puncte. Doar că România a avut avantajul rezultatelor direct, atât cu Feroe, cât și cu Ucraina, plus un golaveraj mai bun, 0, pe când în dreptul celor de la Feroe a fost trecut -10, iar în dreptul Ucrainei -16.
Așadar, România va reveni la un Campionat European după 28 de ani, perioadă în care am ratat 13 ediții ale întrecerii continentale! Din păcate, în Germania, perspectivele tricolorilor sunt sumbre, în condițiile în care, inclusiv în preliminarii, am „reușit“ să pierdem cu Feroe (26-28), dar și cu Ucraina (26-31) în partidele din deplasare. Salvarea a venit grație victoriilor de acasă, cu aceste formații: 34-26 cu Ucraina și 25-17 cu Feroe.
Chiar și așa, anii de glorie pentru handbalul nostru masculin au trecut, România având patru titluri mondiale în palmares, în 1961, 1964, 1970 și 1974. La Europene, cel mai bun rezultat a fost un loc 9, în 1996.