România a remizat cu Georgia, Hagi spune că naționala are potențial
0Aflată la primul meci cu Gică Hagi pe banca tehnică, în al doilea mandat al acestuia, echipa de fotbal a României a terminat la egalitate (1-1) cu Georgia, la Tbilisi, în această seară. După acest prim test, Gheorghe Hagi s-a declarat mulţumit de evoluţia jucătorilor săi.

Selecţionerul a mărturisit că obiectivul său numărul 1 a fost să-i cunoască pe jucători, dar și aceștia să înțeleagă ce așteptări are de la ei: „Am 4-5 zile de când lucrăm împreună. Am încercat să facem un plan. În prima repriză au interpretat foarte bine, în partea a doua au scăzut, dar per total sunt mulţumit. Eu spun că uşor-uşor jucătorii mă vor înţelege pe mine, eu pe ei şi va fi mai bine. În mare parte azi am luptat, am ieşit la joc. Am făcut lucruri bune, dar, bineînţeles, şi greşeli. Eu la sfârşit, în vestiar, i-am felicitat pentru efortul făcut. Suntem la final de sezon şi nu e uşor să joci în deplasare. Le-am vorbit mai mult despre lucrurile bune, mai puţin de alea mai puţin bune”.
Hagi: „Jucătorii au arătat că au personalitate”
Hagi a declarat pentru Antena 1 că jucătorii care au debutat în acest meci au arătat personalitate: „Ei au venit la echipa României şi trebuie să se comporte ca atare. Când ajungi la echipa naţională trebuie să ai personalitate, iar ei azi au arătat-o. (...) Jucătorii, tot ceea ce fac în viaţă, fac pentru ei. Noi doar din când în când îi sprijinim. Dacă ei vor, noi le arătăm şi încercăm să îi aducem pe drumul cel bun".
De asemenea, „Regele” a spus că „jucătorii fac un antrenor mare, iar România are jucători. Avem potenţial. Sunt fericit că sunt la echipa naţională şi sper să-i mulţumesc pe suporteri. E nevoie de succes. Te alimentezi, vine fericirea, eşti bucuros. Asta vrem să facem".
Vrea o echipă mai competitivă cu Țara Galilor
Selecționerul s-a referit și la următorul meci al României care va fi sâmbătă, 6 iunie, în Ghencea: „Ţara Galilor este o echipă agresivă. Trebuie să găsim formula. O să fie schimbări. Va trebui să lucrăm în astea trei zile rămase cu jucătorii care sunt acasă şi cu cei de aici care au jucat mai puţin. Încercăm să facem o formaţie competitivă pentru a încerca să câştigăm meciul”.
Echipele României şi Georgiei au terminat la egalitate (1-1), în această seara, pe Stadionul „Miheil Meshi” din Tbilisi. Ghiorghi Kvilitaia (min. 46) a deschis scorul, iar Louis Munteanu a restabilit egalitatea (min. 55). România va disputa un alt meci de verificare cu Ţara Galilor, în 6 iunie, de la ora 20.45, pe Stadionul Steaua din Bucureşti.























































