România a pierdut meciul de rugby cu Georgia, 9-22, dar merge la Mondiale. Cu cine ne luptăm în grupă, la CM 2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Tbilisi, Georgia şi România s-au întâlnit sâmbătă, într-un meci decisiv, care urma să stabilească ierarhia finală de la Cupa Europeană a Naţiunilor, dar şi grupa în care cele două echipe vor evolua la Mondialul din 2015. S-au impus gazdele, scor 22-9, punctele noastre fiind reuşite de Vlaicu.

„Stejarii“ s-au văzut doar în prima jumătate de oră, când au condus cu 6-3 şi 9-6, toate punctele noastre fiind reuşite de Vlaicu, din lovituri de pedeapsă, dar gazdele au revenit apoi şi n-au mai cedat controlul meciului. 

În minutul 26, georgienii au preluat conducerea în premieră, scor 13-9, iar la pauză aveau 16-9. În partea secundă, tot georgienii au punctat pe tabelă şi au câştigat meciul cu 22-9.

La partidă şi premierul Victor Ponta, aflat în vizită oficială în Georgia, care la final a acordat învingătorilor şi Cupa Antim Ivireanul. Este vorba despre un trofeu numit după ecumenicul român de origine georgiană, stabilit în Muntenia, la sfârşitul secolului al 17-lea, şi care a devenit episcop de Râmnic şi mitropolit al Valahiei. 

Prin tradiţie, Cupa rămâne în visteria echipei care câştigă ultimul meci direct şi, până la disputa de astăzi, se afla tot în posesia georgienilor. 

În urma partidei de astăzi, Georgia a încheiat pe primul loc în grupă şi a câştigat Cupa Europeană a Naţiunilor, iar România s-a clasat pe locul secund. 

Ambele echipe sunt calificate direct la Mondialul din 2015, din Anglia (18 septembrie-31 octombrie).

De pe locul 2, România a fost trimisă, la CM 2015, într-o grupă cu Franţa, Italia şi Irlanda şi Canada. 

Primele două echipe din grupă se vor califica în sferturile CM, iar primele trei obţin calificarea automată la Mondialul din 2019.

Citeşte şi 

RUGBY România a făcut pasul decisiv spre Mondiale. „Stejarii“ au învins Spania, scor 32-6

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite